GSP are conținutul plângerii făcute de șeful Școlii de Antrenori, Lucian Burchel, împotriva lui Mihai Pintilii, antrenorul FCSB. Sunt invocate nu mai puțin de 9 articole din ROAF, Regulamentul Disciplinar și Statutul Antrenorului, iar pedeapsa minimă e de 4 runde și 1.400 de euro pentru cel care conduce acum staff-ul tehnic al vicecampioanei.
„Vă solicităm respectuos să dispuneți efectuarea investigațiilor necesare și stabilirea pe baza probelor administrate dacă faptele clubului SC FCSB și ale delegatului Pintilii Doru Mihai reprezintă abateri disciplinare, iar în cazul în care veți constanta încălcarea prevederilor regulamentare, vă solicităm să aplicați măsurile disciplinare care se impun”.
Pasajul respectiv e doar o parte din sesizarea pe care Lucian Burchel, șeful Școlii de Antrenori din cadrul FRF, a făcut-o către Comisia de Disciplină în privința lui Pintilii. Cel care deși nu deține nici măcar calificare de antrenor, a condus echipa în finalul anului 2022, dar și antrenamentele și meciurile amicale susținute de roș-albaștri în stagiul din Antalya.
Școala de Antrenori invocă 9 articole de regulament împotriva lui Mihai Pintilii
În completarea memoriului, Burchel enumeră și 9 articole din regulamentele și statutele FRF, cele la care cazul Pintilii poate fi încadrat. 4 sunt din Regulamentul Disciplinar, două din Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice și 3 din Regulamentul și Statutul Antrenorului.
Pe lângă articolele care definesc modul în care trebuie să se respecte regulamentul, un punct din ROAF e extrem de explicit și practic el anticipează ce sancțiuni va încasa cel care în prezent are rol de A1 la FCSB, dar nu deține și documentele necesare îndeplinirii acestui rol:
- Pot da instrucțiuni în timpul jocului doar directorul tehnic, antrenorul principal sau antrenorul secund. În cazuri excepționale (de ex. antrenorul principal și antrenorul secund sunt suspendați), antrenorul cu portarii va avea dreptul de a da instrucțiuni în timpul jocului
- Sancțiunea aplicată persoanelor care încalcă această prevedere va fi suspendare între 4 și 6 jocuri și penalitate, la nivel de Liga 1, de la 6.800 lei până la 13.570 lei. Pintilii nu face parte din niciuna dintre categoriile prezentate de ROAF, fiindcă el nu are recunoscut în România nici măcar carnetul de antrenor pe care l-a dobândit în Republica Moldova, unde a urmat cursurile pentru licența B.
Probele: înscrisuri, extrase din presă, contractele de la FCSB.
Memoriul formulat de cel care conduce Școala de Antrenori e însoțit de următorul mesaj:
„În susținerea sesizării atașăm înscrisuri reprezentând extrase din presa sportivă, contractele de activitate sportivă încheiate de SC FCSB cu Pintilii Doru Mihai și Strizu Leonard, cardurile de identitate emise de Școala Federală de Antrenori și imagini foto și video de la conferințele cu mass-media organizate de club (link-urile menționate)”.
Luni s-ar putea da decizia în cazul lui Pintilii
Conform site-ului FRF, termenul la care Comisia de Disciplină va judeca memoriul depus de Lucian Burchel e ziua de 23 ianuarie, adică luni. E posibil să se ia o decizie chiar la această primă ședință sau să fie acordat un nou termen, pe 30 ianuarie.
Dacă Pintilii va încasa cele 4 etape de suspendare încă de luni, atunci FCSB va fi nevoită să joace fără a-l avea pe bancă exact în derby-urile cu Farul, CFR și CSU Craiova.
Ce amendă riscă FCSB
Nu doar Pintilii e în culpă, ci și clubul la care activează. FCSB face și ea parte din plângere și ar putea fi sancționată conform articolului 83, alin. 7, care prevede că orice încălcare a ROAF privind organizarea în condiții regulamentare a jocului „se sancționează gradual, cu penalitate sportivă de la 10.000 la 100.000 lei, la fiecare nouă abatere penalitatea urmând a fi majorată cu 50% față de cea aplicată anterior.
La atingerea pragului maxim clubul în cauză va fi sancționat cu interzicerea organizării jocurilor pe stadionul propriu de la 1 la 4 jocuri cumulat cu penalitatea de 100.000 lei”.