Costel Gâlcă, ultimul antrenor cu care FCSB a câștigat titlul, acum nouă ani, a rupt tăcerea și a dezvăluit cât de greu i-a fost să gestioneze imixtiunea lui Gigi Becali de la echipă.
Totuși, fostul tehnician șomer de la echipa poloneză Radomiak a șocat pe toată lumea afirmând că el avea ultimul cuvânt în luarea deciziilor, chiar peste autoritatea lui Gigi Becali. Această declarație vine în contextul în care patronul echipei FCSB, aflându-se în închisoare la acea vreme, exercita presiuni asupra echipei prin intermediul telefoanelor către Costel Gâlcă și staff-ul tehnic. Chiar și nouă ani mai târziu, Gâlcă rememorează cât de dificil a fost să gestioneze intervențiile lui Becali, menționând că el era cel care decidea în final asupra echipei roș-albastre, deși influența și autoritatea lui Becali sunt binecunoscute în fotbalul românesc.
„Nu am crezut că vor trece atâția ani pâna la un nou titlu la FCSB. Dar acolo se investește mereu, se iau jucători buni. Să nu uitam că în doi-trei ani au ratat de puțin titlu. Acum sunt echipa cea mai bună, cea mai constantă, dar mai este de jucat. Să vedem.
Tot timpul Gigi Becali își exprimă dorința de a juca anumiți jucători. Dar decizia finală îmi aparținea mie. Îl ascultam, dar deciziile finale îmi aparțineau. Mi-a fost greu, dar am avut ajutorul staff-ului și al jucătorilor. Nu a fost ușor de gestionat situația. Știți că este incomod, el își exprima dorința, e greu de lucrat cu el. Și acum văd că e la fel. Poate să lucreze cu cine își dorește. Cine acceptă situația, e treaba lui. Să nu uităm totuși și că el că ajută constant fotbalul româenesc, cumpărând jucători mereu din Superligă.
Am avut discuții cu alte cluburi din România, dar nu am ajuns la o înțelegere. E posibil să revin în fotbalul românesc. Vedem!”, a declarat Costel Gâlcă, la ProSport Live.