Lupta la titlu este extrem de strânsă în acest sezon, echipele de pe primele locuri aflându-se la distanțe scurte în clasament.
FCSB a câștigat derby-ul cu CFR Cluj, astfel că s-a apropiat în clasamentul Superligii de campioana en-titre, iar lupta la titlu pare a fi mai strânsă ca niciodată, în contextul în care liderul clasamentului este Farul. Petre Marin a vorbit despre play-off, care va începe în curând și se anunță a fi unul spectaculos.
Jucătorul de la FCSB în care Petre Marin are încredere
Fostul fotbalist a analizat parcursul candidatelor la titlu, punctând parcursul bun al FCSB-ului. Petre Marin a vorbit despre situația roș-albaștrilor și a numit jucătorul care, în opinia sa, poate fi determinant. Cu Octavian Popescu suspendat, fostul fundaș e de părere că Florinel Coman poate aporta serios la echipă.
Totodată, Petre Marin și-a ales și favorita la câștigarea titlului, spunând că și-ar dori ca echipa lui Gheorghe Hagi să iasă campioană, însă o vede în continuare pe CFR Cluj drept favorită.
„Va fi un play-off interesant, spectaculos. Trebuia să vină și prima înfrângere acasă pentru Rapid. Atât timp cât vor fi în play-off, vor avea șanse pentru câștigarea campionatului.
FCSB are un parcurs foarte bun. Trebuie să câștige neapărat cu Voluntari, pentru a rămâne în cursa pentru câștigarea campionatului. Au făcut un joc foarte bun la Cluj, sper să ia cele trei puncte mâine, pentru că le sunt necesare.
Steaua (n.r. – FCSB) are un lot valoros, tot timpul vor avea jucători de valoare. Cred că va intra Coman (n.r. – în locul lui Octavian Popescu, suspendat) și sunt sigur că va face o partidă foarte bună. E un jucător în care eu cred foarte mult. Sunt convins că, dacă va primi încredere, va fi un jucător determinant pentru FCSB.
Sincer, m-aș bucura ca Farul să câștige acest campionat. Dar va fi o luptă strânsă, CFR-ul e o echipă matură, cu un lot foarte valoros. Cred că ei rămân prima candidată la câștigarea campionatului”, a declarat Petre Marin.