CSA Steaua și Rapid au remizat, scor 0-0, în etapa cu numărul doi din grupele Cupei României.
La finalul partidei care a avut loc în Ghencea, Cristiano Bergodi s-a arătat nemulțumit de rezultatul obținut de elevii săi. Antrenorul italian a vorbit mai apoi despre absențele de lot, dar și despre derby-ul cu FCSB, care va avea loc duminică, 5 noiembrie, de la ora 20:30, în direct pe Digi Sport 1.
„Nu am făcut un meci reușit astăzi. Ar fi trebuit să câștigăm, nu am jucat atât de bine cum ar fi trebuit. Nu vorbesc în fața presei de jucători. Am un lot bun, dar astăzi nu am jucat așa de bine.
Astăzi nu a fost un meci așa de reușit, trebuie să jucăm mai bine. Nu vorbesc chestii tehnico-tactice în fața presei. Lipsesc Rrahmani și Petrila, căutăm soluții pentru a-i înlocui cât mai bine. Asta este, din păcate.
Am avut ghinion cu acești doi jucători. (n.r. despre meciul cu FCSB) Este un derby, foarte important, dar nu decisiv pentru campionat. E frumos să trăim asta. Mai sunt 3 zile și vedem ce va fi. Nu ne prezentăm acolo ca victime”, a spus Bergodi.