O imagine intersantă a apărut pe cel mai cunoscut site de transferuri din lume, transfermarkt.com, în care o trecere a lui Cristiano Ronaldo (39 de ani), de la Al-Nassr la FCSB, ar fi în discuție.
De ani buni, transfermarkt.com a devenit o sursă de încredere pentru pasionații de fotbal, fie că e vorba de transferuri ale jucătorilor sau de alte informații esențiale despre cariera acestora.
Există și o secțiune dedicată zvonurilor de mercato, unde sunt publicate informații preluate de la site-uri din țările în care evoluează jucătorii respectivi.
Cristiano Ronaldo, la FCSB?! Imagine apărută pe un site de transferuri cunoscut
Astfel, printre aceste zvonuri a apărut și un posibil transfer al lui Cristiano Ronaldo, în prezent la Al-Nassr, la campioana României, FCSB.
Pe platformă sunt activi mulți moderatori, inclusiv români, iar astfel de informații, trecute la capitolul zvonuri, pot fi postate uneori în glumă, mai ales atunci când vigilența administratorilor nu este la cel mai înalt nivel.
Probabil acesta a fost și cazul aici, deoarece este evident că FCSB nu ar putea să-i ofere lui Ronaldo un salariu anual de 200 de milioane de euro, cât câștigă acum în Arabia Saudită.
Cristiano Ronaldo și performanțele sale impresionante. Țintește Cupa Mondială din 2026
La 39 de ani și după o a doua perioadă petrecută la Manchester United, Cristiano Ronaldo s-a transferat în Arabia Saudită, dar rămâne în continuare însetat de trofee.
Portughezul a câștigat tot ce se putea la nivel de club, inclusiv de 5 ori Liga Campionilor, însă nu a reușit să cucerească Cupa Mondială, deși a triumfat cu Portugalia în Liga Națiunilor și la EURO 2016.
Totuși, ultima sa participare la un turneu final a fost dezamăgitoare, echipa fiind eliminată în sferturi de Franța, la loviturile de departajare.
Cu toate acestea, atacantul lui Al-Nassr are ca obiectiv participarea la Cupa Mondială din 2026, care va avea loc în SUA, Canada și Mexic, chiar dacă va avea atunci 41 de ani.