Octavian Popescu (20 de ani), jucătorul lui FCSB, a evoluat în toate cele trei meciuri ale României U21 la Campionatul European de tineret, însă nu a avut realizări notabile.
Sorin Cârțu îl acuză pe Octavian Popescu că a întârziat foarte mult jocul echipei naționale prin stilul său, care a fost anticipat foarte ușor de apărările adverse. Fostul președinte al Universității Craiova susține că tânărul jucător de la FCSB nu a arătat că valorează nici măcar un milion de euro.
Sorin Cârțu îl critică pe Octavian Popescu
Cârțu critică majoritetea elevilor lui Emil Săndoi, despre care spune că au fost egoiști și au au jucat doar pentru ei
„Cea mai mare deficiență a noatră este la elementele de bază, la cultura fotbalistică: pasa, preluarea, protecția de balon. Crezi că e vreunul pe care să dai vreo două milioane, un milion după ce au jucat la European? Nicunul nu-l dă. ‘Cum să-l dau, domnule, pe Octavian Popescu pe un milion?’. Dar el n-a jucat nimic, n-a jucat de două milioane sau de un milion. Sunt niște decepții. M-am uitat și eu la ceilalți – Italia, Spania, Franța. La noi e ceva incredibil.
Am avut ieri atâtea superiorități numerice ca spațiu și mingea era întârziată de Octavian Popecu. El voia să și-o facă pe dreptul, în interior. El, de când joacă în Liga 1, nu joacă decât pe o anumită caracteritică, iar ăia nu sunt proști, au antrenor care le prezintă.
De câte ori are mingea, el o oprește, întârzie acțiunea și încearcă să o pună pe piciorul drept. Sunt niște decepții mari! N-aveam nicio șansă atât timp cât toți jucătorii, dar fără excepție, n-au jucat decât pentru interesul lor, să epateze ei individual. AU fost situații de doi contra unu și au tras la poartă”, a spu Sorin Cârțu, la Digisport.
Octavian Popescu, la EURO U21
- 65 de minute contra Spaniei (0-3)
- 33 de minute contra Ucrainei (0-1)
- 60 de minute contra Croației (0-0)
România U21, la Campionatul European de tineret
- România – Spania 0-3
- România – Ucraina 0-1
- Croația – România 0-0
Clasamentul final al grupei
- 1. Spania – 7p
- 2. Ucraina – 7p
- 3. Croația – 1p
- 4. România – 1p