CSA Steaua a stabilit strategia prin care va obține dreptul de a promova în Superliga! Totul a fost anunțat pe site-ul oficial

CSA Steaua a început deja al treilea sezon consecutiv în Liga 2 în care nu are drept de promovare în Superliga, însă „militarii” au publicat pe site-ul oficial strategia prin care vor să obțină acest drept.

CSA Steaua a stabilit strategia prin care va obține dreptul de a promova în Superliga!

Deși legea menționa că schimbarea formei de organizare trebuie realizată înaintea începerii sezonului pentru a primi dreptul de a participa în Superliga, CSA menționează că „pentru promovarea în Liga I se vor întreprinde demersurile necesare pentru îndeplinirea condițiilor prevăzute”.

Astfel, „militarii” intenționează să găsească un investitor privat, însă nu este specificat și când va avea echipa dreptul legal de promovare.

„– pentru promovarea în Liga I se vor întreprinde demersurile necesare pentru îndeplinirea condițiilor prevăzute de articolul 31 din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, în sensul asocierii cu terțe persoane juridice, cu sau fără scop patrimonial în vederea înființării unei asociații fără scop patrimonial;

– academia de juniori se va constitui într-o pepinieră de talente, având ca scop principal promovarea jucătorilor la echipa de seniori, iar pe termen mediu și lung se urmărește și obținerea de venituri proprii din vânzarea de jucători care să ajute la autofinanțarea secției”, se arată în documentul citat.

În ultimele două sezoane, ambele petrecute în Liga 2 de CSA, „militarii” au încheiat campionatul pe o poziție care ar fi trebuit să le asigure cel puțin prezența la barajul de promovare/menținere în Superliga, dar acest lucru n-a fost posibil din cauza formei de organizare a clubului.

Marius Lăcătuș nu mai suportă situația de la CSA

Unul dintre cei mai mari susținători ai proiectului CSA la lansarea acestuia, Marius Lăcătuș a răbufnit și nu mai suportă situația actuală a clubului din Liga 2. „Fiara” a făcut un apel la adresa conducătorilor să iasă în față pentru a oferi explicații suporterilor.

„Sunt doi ani de când nu au drept de promovare. Dacă nu au dat niciun răspuns în doi ani, crezi că vor da un răspuns anul acesta? Cineva ar trebui să iasă în față, să își asume responsabilitatea și să pună cărțile pe față!

’Dom-le, asta e situația, de asta nu vrem să facem o asociere, de asta ținem echipa asta’, ca să știe și suporterii, să știm și noi în ce ape ne scăldăm”, a declarat Marius Lăcătuş, potrivit digisport.ro.

Un comentariu la „CSA Steaua a stabilit strategia prin care va obține dreptul de a promova în Superliga! Totul a fost anunțat pe site-ul oficial”

Lasă un comentariu