Csa Steaua își schimbă numele.

CSA Steaua a făcut o solicitare către FRF pentru a-și schimba numele. Ministerul Apărării Naționale (MApN) a înaintat cererea către federație, cerând ca numele echipei să fie ”Steaua București”.

Demersul a fost inițiat de grupul AS47, care susține clubul armatei. Aceștia au trimis o adresă către MApN, solicitând schimbarea numelui.

„În legătură cu solicitarea dumneavoastră, vă aducem la cunoștință că a fost trimisă o solicitare Federației Române de Fotbal pentru ca echipa de fotbal să evolueze, din ediția viitoare de campionat, sub numele de Steaua București”, se arată în mail-ul transmis de MApN către AS47.

Astfel, dacă din punct de vedere sportiv, clubul armatei nu are prea mari realizări, încearcă să aibă reușite administrative.

„Mulțumim, încă o dată, suporterilor de la FC Fcsb, care subliniază mereu public, ca și în instanțe, de altfel, ceea ce, câteodată, nu vedem.

Gata doar cu «CSA»! Puteți să ne spuneți doar «Steaua București», așa cum recomandă CNA, pentru a preciza numele echipei exact așa cum este înscrisă la FRF”, a transmis AS47.

Ei și-au demumit demersul după un mesaj asociat clubului Dinamo: ”Doar Steaua București”.

CSA Steaua, sezon teribil

CSA Steaua tocmai a încheiat cel mai slab sezon de când a promovat în a doua divizie. Clubul armatei nu a prins playoff-ul, în acest an. Echipa a terminat pe primul loc în playout, grupa B,cu 44 de puncte.

Cu toate acestea, Daniel Oprița, care este antrenorul echipei de cinci ani, va rămâne principalul clubului armatei. El a preluat clubul în 2019, după ce echipa a ratat de două ori promovarea din liga a patra, cu Marius Lăcătuș pe bancă.

Lasă un comentariu