CSA Steaua, pe vecie în Liga 2? Anunțul lui Oprița. Balint nu mai crede în promovare și cere schimbarea strategiei clubului

CSA Steaua, pe vecie în Liga 2? Anunțul lui Oprița.

Noul sezon de Liga 2 stă să înceapă, însă CSA Steaua, în continuare, nu știe dacă va avea drept de promovare în primul eșalon.

CSA Steaua, pe vecie în Liga 2? Anunțul lui Oprița

Daniel Oprița, antrenorul celor de la CSA Steaua, a anunțat că obiectivul său este ca roș-albaștrii să termine sezonul pe unul dintre primele două locuri, chiar dacă, în momentul de față, conducătorii clubului Armatei nu au rezolvat problema legată de dreptul de promovare în Superliga.

„Sunt mulțumit de tragerea la sorți, nu contează când joci cu echipele puternice, acasă, în deplasare. Nu trebuie să le judeci, trebuie să le iei așa cum sunt etapele, noi ne facem jocul nostru.

Obiectivul trasat de mine e să terminăm în primele două locuri, mai departe nu știu, în continuare e nerezolvată problema cu promovarea.

Liga 2 e mai puternică, sunt echipe importante, cele care au retrogradat, care au spus că vor să urce în Liga 1. E și an electoral, știți cum e la noi, se bagă bani, bugete mari, va fi o luptă mai grea decât sezonul trecut”, a spus Daniel Oprița, la Steaua TV.

Soluția înaintată de Gabi Balint

Gabi Balint susține că, în cazul în care nici în acest sezon CSA Steaua nu va avea drept de promovare în primul eșalon, formația lui Daniel Oprița să devină o rampă de lansare pentru tinerii din academia clubului.

„Dacă nici anul acesta nu vom juca pentru a promova eu cred că ar fi mai bine să schimbăm strategia clubului. Important ar fi ca Steaua să își păstreze identitatea pe care și-a dobândit-o, aici mă refer la siglă, stadion, fani, dar să incerce să funcționeze, în primul rând, ca Academie de Fotbal.

Echipa care joacă în Liga 2 să aibă o strategie prin care să preia cei mai buni tineri fotbaliști de la Academia Stelei, să îi formeze ca un grup pregătit și să atace promovarea în momentul când va fi cazul.

Sau să urmeze modelul Academiei lui Gică Hagi și să incerce să obțină profit pentru club din transferul celor mai talentați jucători. Oricum, Academia CSA Steaua a obținut rezultate importante în sezonul trecut și sunt sigur că lucrurile pot evolua și mai bine.

Cred că ideea de a construi o echipă tânără în Liga 2 poate fi o opțiune inspirată dacă nu se va obține dreptul de promovare” a spus Gabi Balint, pentru PlaySport.

Lasă un comentariu