Adrian Mutu (44 de ani) s-a despărțit de cei de la Rapid și va pleca în Azerbaidjan, unde va semna cu Neftchi Baku.
Azerii i-au făcut o ofertă de nerefuzat ”Briliantului”, mult peste posibilitățile echipelor din Superligă. Mutu și-a încheiat deja socotelile cu Rapid și, dacă nu apare nimic neprevăzut, va prelua fosta echipă a lui Laurențiu Reghecampf.
În ziua în care Cristiano Bergodi a revenit în România pentru a prelua Rapidul, Mutu a plecat spre Azerbaidjan, dar nu a vrut să ofere declarații la plecarea din țără.
Mutu a plecat spre Azerbaidjan
Singura reacție pe care Adi Mutu a oferit-o după ce s-a despărțit de Rapid a fost printr-un mesaj postat pe contul său de Instagram.
„Se încheie o etapă de care sunt mândru și care m-a făcut mai bun și pe plan profesional, dar și pe plan personal. Ca în cariera de jucător, în cariera de antrenor accept noi provocări și oportunitatea care mi se oferă cred că mă va ajuta pe viitor.
Vreau să le mulțumesc tuturor jucătorilor pe care i-am pregătit în această perioadă, să le mulțumesc și suporterilor, care ne-au susținut și ne-au împins mereu de la spate și sunt sigur că asta vor face și în continuare.
Să-i mulțumesc mai ales conducerii clubului pentru încrederea acordată, pentru oportunitatea oferită și pentru sprijin și vreau să le transmit mult succes în continuare în îndeplinirea obiectivelor. Mulțumesc, Rapid!”, a scris Mutu pe Instagram.
Adrian Mutu, un an și patru luni la Rapid
Adrian Mutu a preluat Rapidul în luna martie a anului trecut, după ce l-a înlocuit pe Mihai Iosif pe banca echipei din Giulești. În sezonul precedent, Rapid a reușit să prindă play-off-ul, dar nu s-a bătut pentru un loc de cupele europene. Giuleștenii au încheiat sezonul pe locul cinci, iar în acest an plănuiau să se lupte la titlu cu Mutu antrenor.
Omar El Sawy (Csikszereda, 400.000 de euro), Christopher Braun (CFR Cluj, 300.000 de euro), Iulian Cristea (FCSB, gratis), Răzvan Oaidă (FCSB, gratis), Borja Valle (FC Cartagena, gratis) și Cătălin Cîrjan (Arsenal, împrumut) sunt transferurile pe care le-a făcut Rapidul în această vară.