FCSB s-a impus cu scorul de 2-1, pe teren propriu, în fața celor de la Poli Iași, în etapa a șasea din Superliga României.
FCSB a deschis scorul prin Ovidiu Popescu (44), cu un şut de la aproximativ 20 de metri sub transversală, la meciul cu numărul 200 jucat în Superligă. Darius Olaru a majorat diferenţa (68), Florinel Coman furnizând assist-uri la ambele goluri.
La finalul partidei, Florinel Coman a vorbit despre confruntarea din campionat, după eliminarea din Conference League, având și un ‘răspuns’ pentru patronul echipei.
„Au încercat să ne surprindă pe contratac, dar am prestat un fotbal bun, am avut ocazii. Un joc bun făcut de mine, e important că am avut realizări.
A fost greu la nivel psihologic după ratarea calificării, dar este bine că am reușit să ne mobilizăm. (n.r. – despre cele cinci victorii consecutive din campionat) Înseamnă că suntem o echipă bună, o echipă omogenă, care își dorește să câștige fiecare meci și reușește”, a declarat Florinel Coman după meci.
Întrebat de jurnaliști despre declarația lui Gigi Becali, care le-a cerut jucătorilor să se antreneze mai mult, Florinel Coman a avut o reacție inedită, oftând și luându-și la revedere.
Ce le-a cerut Gigi Becali jucătorilor de la FCSB
„Coman trebuie să se antreneze. El zice că se antrenează, trebuie dublu antrenament dacă vrei. Ăia la 14-15 ani când îl văd pe unul că e talent. Imediat doctor, nutriționist, maseur. La noi, cum avem puțin talent la 17 ani, hai tatuaj, hai și aici tatuaj, acolo tatuaj”, a declarat Gigi Becali în cadrul unei conferințe de presă.
Vicecampioana este singura echipă cu punctaj maxim din Superligă și, chiar dacă are un meci în minus față de majoritatea echipelor din campionat, este pe primul loc, la un punct distanță de locul doi, ocupat de Universitatea Craiova
În următoarea etapă, FCSB se va deplasa la Arad pentru meciul cu UTA, iar apoi va avea parte de un test dificil pe teren propriu, cu Universitatea Craiova.