Răzvan Sava, din nou rezervă la națională! Horațiu Moldovan, alesul lui Mircea Lucescu pentru Cipru – România
Naționala României a avut parte de o lună septembrie aglomerată, cu două meciuri importante. Mai întâi, tricolorii au jucat un amical pe Arena Națională cu Canada, pierdut categoric cu 0-3, iar câteva zile mai târziu au remizat la Nicosia, scor 2-2, în confruntarea cu Cipru din preliminariile Mondialului 2026.
Selecționerul Mircea Lucescu a mizat pe Horațiu Moldovan ca titular între buturi la duelul din Cipru. În schimb, Răzvan Sava (Udinese, Serie A) și Andrei Târnovanu (FCSB) au rămas pe bancă.
Pentru Sava, cota de 2,5 milioane de euro și statutul de titular la Udinese nu au fost suficiente pentru a-i aduce primele minute la echipa națională. Portarul de 22 de ani fusese convocat prima dată în iunie 2024, înainte de EURO, turneu pe care l-a ratat. De atunci, a bifat mai multe prezențe în lot, dar doar ca rezervă, inclusiv în Nations League și în acțiunea din iunie.
Presa din Italia a remarcat situația sa. „Răzvan Sava a rămas din nou rezervă neutilizată, deși România a disputat două partide într-un interval scurt de timp – amicalul cu Canada și remiza cu Cipru. În locul său, selecționerul a ales să-l titularizeze pe Horațiu Moldovan, goalkeeper-ul lui Real Oviedo, formație nou-promovată în La Liga”, a notat tuttoudinese.it.
Pentru moment, fostul junior al lui Juventus se întoarce la Udine, unde va continua pregătirile pentru următoarele etape din Serie A.