Cum s-au finalizat discuțiile dintre Lucescu și Burleanu

Mircea Lucescu rămâne selecționerul României! Decizia luată după ședința cu Burleanu

Mircea Lucescu, în vârstă de 80 de ani, a participat joi la o ședință crucială cu președintele FRF, Răzvan Burleanu. Întâlnirea de la Casa Fotbalului a fost privită ca un moment decisiv pentru viitorul său pe banca naționalei, în contextul rezultatelor modeste și al prestațiilor sub așteptări.

Deși se specula că „Il Luce” ar putea renunța la funcție, lucrurile au luat o altă întorsătură. Potrivit GSP, antrenorul a confirmat că va continua la cârma „Tricolorilor”. Informația a fost transmisă chiar de jurnalistul Ovidiu Ioanițoaia, cel care a discutat direct cu selecționerul.

România merge mai departe cu Lucescu

Astfel, Mircea Lucescu va fi prezent și la următoarele meciuri ale naționalei: amicalul cu Moldova și confruntarea din preliminariile CM 2026 cu Austria.

Lucescu recunoaște: „Am greșit”

În urma remizei cu Cipru (2-2), selecționerul a admis că a făcut erori în alcătuirea echipei.

„În momentul în care am pus amicalul cu Canada, nu știam ce forță au. Am ales să joc cu echipa a doua, dar apoi m-am gândit să dau o șansă jucătorilor de la Euro, care și-au schimbat echipele în vară. Regret că am fost prea sentimental și nu am luat deciziile corecte. Probabil ar fi trebuit să folosesc formule diferite cu Canada și Cipru. Da, am greșit”, a declarat Mircea Lucescu la Digi Sport.

Decizia de a continua cu Lucescu pe banca naționalei vine într-un moment tensionat, după critici puternice din partea fanilor și presiune din partea opiniei publice.

Lasă un comentariu