Derby de România nu se va juca în Ghencea, după ce negocierile dintre FCSB și CSA, pentru stadionul Steaua, au căzut definitiv în cursul zilei de astăzi. Ce urmează?
În regim de urgență, FCSB a încercat să amâne meciul cu Dinamo, de sâmbătă, însă nici adversara din Ștefan cel Mare, dar nici LPF nu au fost de acord și confruntarea a rămas programată pentru sâmbătă. Iar FCSB a apelat la varianta Arcul de Triumf, o arenă cu o capacitate de numai 8.100 de locuri.
Toate cele 7500 de bilete pentru FCSB – Dinamo se vor vinde la case!
Tocmai pentru că acest derby va avea parte de un stadion extrem de mic, procedura prin care FCSB va comercializa bilete la această partidă va fi una atipică pentru ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani. Șefii vicecampioanei au decis că niciun tichet nu se va vinde online, ci absolut toate cele 7.500 de bilete vor fi disponibile exclusiv la case. Măsura se dorește a reduce din riscurile ca multe tichete să fie achiziționate de suporteri ai rivalei.
Cel mai probabil, biletele nu se vor vinde la arena Arcul de Triumf, ci la casele de la Arena Națională. FCSB le va pune în vânzare vineri înainte de prânz și, foarte probabil, acestea vor fi epuizate în aceeași zi, astfel că sâmbătă, în ziua jocului, nu se vor mai regăsi și la stadionul care va găzdui întâlnirea. Din sursele GSP, prețurile stabilite nu vor fi cu mult diferite față de un meci obișnuit de campionat, chiar dacă disponibilitatea de tichete e extrem de mică în raport cu cererea uriașă. Prețurile vor varia între 30-40 lei la peluze și 90-100 lei la cele două tribune.
În privința biletelor pe care galeria lui Dinamo le va primi, acestea vor reprezenta 5% din numărul celor care vor fi scoase la vânzare. Ceea ce înseamnă că fanii roș-albilor vor avea la dipoziție doar 375 de locuri. În anii trecuți, când ambele echipe evoluau în derby, din postura de gazdă, pe Arena Națională, exista reciprocitate între ele și fiecare galerie oaspete primea aproape o peluză întreagă, în jur de 8.000 de bilete.
FCSB – Dinamo va avea loc sâmbătă seara, cu începere de la ora 21:30, urmând să fie transmis în direct de cele 3 posturi TV care dețin drepturile pentru Liga 1: Digi, Orange și Prima Sport.
Câți bani pierde FCSB fiindcă joacă derby-ul cu Dinamo pe „Arcul de Triumf”
90 de mii de eurosunt încasările estimate pe care FCSB le va avea la derby-ul cu Dinamo, de pe „Arcul de Triumf”
500 de mii de euroar fi fost încasările pe care FCSB le anticipa la meciul cu Dinamo, în cazul în care meciul ar fi avut loc pe stadionul Steaua
800 de mii de euroar fi fost veniturile probabile pe care FCSB le-ar fi bifat la derby-ul cu Dinamo dacă meciul s-ar fi disputat pe Arena Națională