Dan Șucu vrea ca meciul cu FCSB să se joace pe Național Arena  „Trebuie să reevaluăm”

Rapid București s-a impus cu scorul de 4-1 în fața celor de la UTA Arad și se mențin pe poziția secundă în Superliga României, în spatele liderului FCSB.

Formația antrenată de Cristiano Bergodi s-a apropiat la șapte puncte de FCSB, care are un meci mai puțin jucat, cu FC Voluntari, în deplasare. În ultima etapă din sezonul regulat, cele două formații vor fi adversare.

Inițial, rapidiștii au anunțat că partida se va juca pe stadionul Giulești, deoarece nu s-a ajuns la un acord între cele două galerii pentru disputarea duelului pe Arena Națională.

Dan Șucu, la finalul meciului cu UTA Arad, a vorbit atât despre victoria obținută de echipa sa, cât și despre cererea imensă care există pentru meciul cu FCSB, exprimându-și dorința ca derby-ul să se desfășoare pe Arena Națională.

„Mi-a trecut supărarea. Felicitări echipei adverse, la un moment dat ne-au dominat destul de clar. Dar vreau să felicit și antrenorii de la juniori, ne-au pus la dispoziție un nou jucător important, care este de prima ligă. 

(n.r. – golul lui Burmaz) Probabil cel mai spectaculos pe care l-am văzut în Giulești. 

O să reevaluăm la nivel intern posibilitatea de a juca meciul cu FCSB pe Arena Națională. Nivelul de cerere depășește de patru ori disponibilitatea de pe Giulești. Până mâine o să luăm o decizie”, a spus Dan Șucu.

Rapidiștii și-au dorit ca derby-ul cu vicecampioana să aibă loc pe Arena Națională, cel mai mare stadion al țării, însă cele două echipe nu au reușit să ajungă la un acord în privința termenilor și condițiilor.

Conform OrangeSport, Rapid i-a propus FCSB-ului să dețină o peluză întreagă pe Arena Națională în etapa #30, similar cu condițiile din play-off, iar giuleștenii să beneficieze de aceleași condiții la meciul în care vor fi gazde.

Sursa a menționat că vicecampioana României a respins oferta formației pregătite de Cristiano Bergodi, iar în cele din urmă meciul va avea loc pe stadionul din Giulești, considerat „casa” rapidiștilor.

Lasă un comentariu