Aberdeen – FCSB s-a încheiat la egalitate, scor 2-2, în prima manșă a play-off-ului UEFA Europa League, meci transmis LIVE pe VOYO.
După fluierul final, atacantul Daniel Bîrligea a avut un discurs tranșant la microfonul PRO TV, fiind nemulțumit de prestația centralului olandez Serdar Gözübüyük.
Declarațiile lui Daniel Bîrligea după Aberdeen – FCSB 2-2
Fotbalistul roș-albaștrilor s-a arătat mulțumit de jocul echipei, mai ales în condițiile în care FCSB a evoluat în zece oameni din minutul 39, după eliminarea lui Juri Cisotti, însă a criticat vehement arbitrajul.
„Cred că am făcut un meci excepțional, având în vedere că am rămas în minus cu un om. Am vorbit și cred că ne-am făcut toți datoria. Prin atitudinea din seara asta am revăzut echipa de anul trecut. Trebuie să jucăm așa și în meciul retur, dacă vom juca așa nu ne va depăși nimeni.”
„Ne-a ajutat mult și golul din a doua repriză, dar e greu să joci cu un om în minus. Cred că am făcut-o destul de bine, un rezultat care ne putea ajuta mai mult dacă nu era acel gol în minutul 89. În deplasare, cu un stadion full pentru ei și un om în minus, cred că e un rezultat ok. E frumos, sunt organizați, susțin echipa și le dau o mână de ajutor. Și noi am simțit anul trecut că ne-au ajutat suporterii la fiecare meci. Sperăm să ne susțină și săptămâna viitoare.”
Bîrligea a punctat și faptul că arbitrajul a fost, în opinia sa, părtinitor:
„Cred că arbitrul a venit puțin în favoarea lor. În al doilea minut mi-a spus că vorbesc prea mult și i-am spus doar că era un fault mai evident. Din două în două minute ne spunea că vorbim prea mult, ne-a dat galbene, galbene, galbene. S-a văzut și la acel ’roșu’. Cred că nici nu l-a atins, nu am văzut niciun control VAR. A zis ’nu, nu, nu’, nu puteai să vorbești cu el, nu știu din ce țară a venit el să se creadă… cine știe… Nu cred că a arbitrat bine. Sper să avem un arbitraj corect în meciul retur pentru a putea să jucăm fotbal. Așa nu se poate.”
Asist la gol și încredere pentru retur
Atacantul a explicat și faza în care i-a pasat decisiv lui Darius Olaru, dar și cum vede returul de la București:
„Așa am simțit-o (n.r. assist-ul la golul lui Olaru), cred că era unica soluție pentru echipă. Puteam să șutez la poartă, să fiu egoist, dar am simțit să pasez și am fost mai fericit. Darius ne-a ajutat mult, s-a văzut că e căpitanul nostru și dă totul pentru echipă.”
„Va fi un meci destul de greu, sunt o echipă bună, dar dacă vom juca la fel ca în această seară, cu plusurile care vor veni, cred că doar trebuie să luptăm și să avem aceeași atitudine. Acolo e care pe care, dar nu cred că e vreo favorită. Va fi un meci frumos și abia aștept să îl jucăm.”
Mesaj clar pentru UEFA
La final, Bîrligea a cerut oficialilor europeni să analizeze prestația arbitrului:
„Cred că a fost o greșeală, sperăm ca cei de la UEFA să facă o anchetă ceva. Din primul minut a ținut cu ei. Din al doilea minut mi-a spus că vorbesc cu ei. Nu știu cu ce aroganță a venit sau de unde a venit. A stricat fotbalul.”