Dănuț Lupu a dat verdictul: ”E surpriza acestui campionat.”

În ziua în care a împlinit 58 de ani, Dănuț Lupu a acordat un interviu în exclusivitate pentru PRO TV și Sport.ro. Fostul mijlocaș, campion al României cu Dinamo și Rapid, consideră că Dinamo este surpriza acestui campionat, chiar dacă, în ultimele etape, rezultatele nu au fost la nivelul așteptărilor suporterilor.

După ce a evitat retrogradarea sezonul trecut, Dinamo s-a aflat pentru o perioadă bună în zona locurilor fruntașe în acest sezon. ”Câinii” mai au nevoie de un singur punct în ultimele două etape din sezonul regulat pentru a-și asigura prezența în play-off.

Dănuț Lupu: ”Dinamo e surpriza acestui campionat” În prezent oficial al AS FC Dinamo, echipa patronată de Nicolae Badea, Lupu consideră că ”roș-albii” ar putea lupta pentru titlu cu 2-3 transferuri suplimentare.

„Eu cred că rămân aceleași șase echipe care sunt acum. Dinamo este surpriza acestui campionat, nu cred că se aștepta cineva să aibă un parcurs atât de bun. Dacă nu ar fi avut probleme financiare și insolvența… dacă ar fi avut 2-3 jucători în plus, ar fi putut să tragă și la campionat. De ce ar fi imposibil? Cu 2-3 jucători, cred că ar fi fost acolo. Nu mă refer la acest an, că nu mai au șanse să lupte la titlu. Datorită jocului pe care l-au prestat, au adunat puncte. Nu cred că vreun dinamovist își imagina că Dinamo va ajunge aici,” a spus Dănuț Lupu într-un interviu acordat în exclusivitate pentru PRO TV și Sport.ro.

Cariera impresionantă a lui Dănuț Lupu Campion și câștigător al Cupei României cu Dinamo în sezonul 1989-1990, Lupu a ajuns cu echipa lui Mircea Lucescu până în semifinalele Cupei Cupelor. A fost titular la naționala României în meciurile istorice de la Campionatul Mondial din 1990: 1-1 în grupe cu Argentina lui Diego Maradona și 0-0, 4-5 la loviturile de departajare cu Irlanda în optimile de finală.

După plecarea de la Dinamo, Lupu a evoluat la Panathinaikos, câștigând campionatul și cupa Greciei în 1991. A mai jucat, printre altele, la Brescia, echipa lui Mircea Lucescu, în 1994.

Între 1994 și 2000, Lupu a jucat la Rapid și Dinamo. Cu giuleștenii, a câștigat titlul de campion în 1999, Cupa în 1998 și Supercupa în 1999, iar cu dinamoviștii, Supercupa României în 1999-2000.

Pentru naționala României, Dănuț Lupu a acumulat 14 selecții între 1989 și 1998, fără a înscrie vreun gol.

Lasă un comentariu