Dănuț Lupu, fost mijlocaș la Dinamo și Rapid, a comentat numirea cipriotului Elias Charalambous ca antrenor la FCSB.
După ce Robert Niță s-a mirat de numirea lui Charalambous, Dănuț Lupu a avut o replică dură.
„Avem antrenori români, șomeri, cu CV mai bun decât al băiatului acesta credincios? De ce să-l aducem pe ăsta? Nu găsea un antrenor român care doar să ia salariul așa cum a găsit în 10 ani?”, a spus Robert Niță pentru Fanatik.
Fostul internațional este de părere că FCSB a mers pe mâna unui antrenor străin pentru că niciun alt tehnician român nu ar fi dorit să lucreze cu Gigi Becali.
„Antrenor român nu mai găsea! Nu se mai ducea nimeni. Sunt oameni care au și caracter și nu vor să fie slugi, slujitori.
«Mă duc antrenor să-mi facă echipa președintele? Mai bine stau acasă». Îl vezi pe Rednic, Andone sau un alt antrenor să arunce mingea la voleu? Nu prea văd ”, a spus Dănuț Lupu pentru sursa citată.