FCSB a fost învinsă pe teren propriu de Oțelul Galați, scor 0-2, în runda cu numărul 3 din SuperLigă.
Gruparea roș-albastră a folosit un prim 11 format din jucători care au evoluat mai puțin în acest sezon, pentru a-i odihni pe titulari în vederea returului cu Maccabi Tel Aviv, programat miercuri, de la ora 21:00.
FCSB a acumulat doar două puncte în primele trei etape ale sezonului.
Dănuț Lupu, despre FCSB: ”Mi-e greu să cred că vor mai reuși să ia campionatul”
Fostul internațional Dănuț Lupu (57 de ani) consideră că strategia celor de la FCSB de a folosi două garnituri diferite, una în SuperLiga și alta în cupele europene, nu este una inspirată.
”Au, totuși, un lot foarte bun, dar dacă încerci să joci cu așa zisele rezerve într-un meci de campionat, pentru a pregăti meciul din cupele europene… Este o diferență cam mare între primii 11 și ceilalți.
Atunci când odihnești primul 11, îl scoți puțin din mână. E alegerea fiecăruia. Eu cred că alegerea a fost a lui Gigi Becali. Până la urma urmei, important este să reușească să se califice mai departe. Pentru că, dacă nu vor reuși să treacă mai departe, vor avea mari probleme.
Un meci în plus, în timpul săptămânii, înseamnă enorm pentru jucătorii români. Noi, dacă jucăm sâmbătă, miercuri ne cam plângem, că sunt multe meciuri.
Dacă vor mai face una-două greșeli acasă, mi-e greu să cred că vor mai reuși să ia campionatul. În același timp, dacă suntem atenți, nici CFR sau Rapid nu strălucesc. Farul nici atât. Eu cred că va fi un campionat foarte strâns, nu ca cel de anul trecut”, a spus Dănuț Lupu, potrivit Prosport.