David Miculescu, așteptat la fosta sa echipă: ”E binevenit”

David Miculescu ar putea pleca de la FCSB în această pauză de iarnă.

După ce Mihai Stoica a anunțat că Gigi Becali ar urma să renunțe la Damjan Djokovic, Andrea Compagno, Cristi Ganea și Dorin RotariuFCSB ar putea pierde încă un jucător.

David Miculescu (22 de ani) a fost criticat în repetate rânduri de Gigi Becali pentru evoluțiile sale modeste, iar în ultimele trei partide nu a fost inclus în lotul vicecampioanei.

David Miculescu, așteptat la fosta sa echipă: ”E binevenit”

Atacantul s-ar putea despărți de liderul din Superligă în această pauză competițională și este așteptat la fosta sa echipă, UTA AradAlexandru Meszar, finanțatorul echipei, a spus că ”Bătrâna Doamnă” are ușa deschisă pentru internaționalul de tineret.

”Am fost întrebat de Miculescu. Dacă s-ar pune problema revenirii acestuia la UTA, am fi interesați.

Orice jucător care a fost crescut de noi și nu s-a integrat sau nu joacă în altă parte, e binevenit înapoi. Așa am procedat și cu Petre, și cu Stahl. Îi sprijinim în continuare”, a spus Alexandru Meszar, pentru iAMsport.ro.

David Miculescu a evoluat în 23 de partide pentru cei de la FCSB în acest sezon, în toate competițiile, majoritatea din postura de rezervă. Acesta a reușit să marcheze de două ori și să ofere o pasă decisivă pentru echipa sa.

Și cota de piață a atacantului a scăzut, în urma evoluțiilor modeste. Dacă anul trecut era evaluat la 1,5 milioane de euro, Miculescu are acum o cotă de un milion de euro.

Potrivit site-urilor de specialitate, David Miculescu a semnat cu FCSB un contract valabil până în 2027.

Gigi Becali: ”Miculescu fuge de fotbal”

La începutul lunii, după ce FCSB a pierdut pe teren propriu meciul cu Oțelul Galați, scor 0-2, Becali l-a criticat aspru pe David Miculescu.

„Pe urmă, David Miculescu, acolo în dreapta, el fuge de fotbal, are 22 de ani, în loc să sară în cap să fie mingea la el, el fuge de ea. 

Îmi spun și antrenorii, domnule ce se întâmplă, ei spun că la antrenamente el dă din toate pozițiile. Au zis ‘domnule, nu înțeleg ce se întâmplă, la antrenamente este extraordinar, la meci se ascunde să nu primească’”, a tunat Becali după eșecul 0-2 pe teren propriu cu Oțelul Galați.

Lasă un comentariu