Debut reușit la U Cluj! Andrei Gheorghiță, mesaj pentru FCSB după pasă de gol

Universitatea Cluj a produs surpriza la Ovidiu » Victorie cu Farul, debut reușit pentru Andrei Gheorghiță

Universitatea Cluj s-a impus cu 1-0 pe terenul Farului Constanța, în etapa a șasea din SuperLiga. Singurul gol al partidei a fost înscris rapid, în minutul 4, de croatul Dino Mikanovic, care a adus cele trei puncte pentru „Șepcile roșii”.

Pentru „U” Cluj, meciul de la Ovidiu a avut și un alt moment special: debutul lui Andrei Gheorghiță, tânărul jucător de 23 de ani împrumutat de la FCSB. Acesta a oferit o pasă de gol și s-a declarat mulțumit atât de prestația sa, cât și de atmosfera din vestiar.

Gheorghiță, mesaj pentru FCSB după debut: „Vreau să mă întorc mai pregătit”

Fotbalistul ofensiv a transmis că principalul său obiectiv este să joace cât mai mult și să acumuleze experiență la Cluj, pentru a reveni ulterior la campioana României.

„Mă simt bine, de asta am venit aici. Vreau să joc, să prind minute și încredere. Când antrenorul îți spune că poți să pierzi mingea, să o dai, doar să ai reacție după pierderea balonului, normal că ai mai multe realizări.”

„Când am auzit de oportunitatea asta, nu a durat mult. A fost de pe o zi pe alta cât au durat actele. Știam că este un club frumos și care își propune să joace frumos.”

„Este un vestiar experimentat și m-au primit cu bine. Îmi propun să joc cât mai mult și să ajut la îndeplinirea obiectivelor.”

„Obiectivul meu personal este să strâng cât mai multe minute, să am cât mai multe realizări și să mă întorc mai pregătit la FCSB.”, a spus Gheorghiță la finalul partidei.

Succesul de la Ovidiu reprezintă o gură de oxigen pentru Universitatea Cluj, care confirmă forma bună din startul sezonului și continuă să rămână în zona de mijloc a clasamentului.

Lasă un comentariu