Demersul celor de la Partida Romilor după mesajele rasiste afișate la meciul FCSB – Rapid: „Incitare la violenţă, ură şi discriminare”

Partida Romilor a făcut plângere penală împotriva suporterilor din Peluza Nord a celor de la FCSB, după ce aceștia au afișat mesaje rasiste la înfrângerea cu Rapid, scor 1-2.

Ultrașii FCSB-ului au avut mai multe bannere cu caracter rasist pe durata meciului de pe Arena Națională.

Partida Romilor, plângere penală împotriva suporterilor din Peluza Nord

„Conducerea Asociaţiei Partida Romilor Pro-Europa (APRPE) a depus, ieri, plângere penală la Parchet, împotriva suporterilor din Peluza Nord a FCSB, care la derby-ul cu echipa Rapid au afişat mesaje profund rasiste («Mori, ţigane»”, «Neintegraţi în societate, rămâneţi o minoritate», «Moarte ţiganilor!»), prin care au jignit minoritatea romă din România. 

Plângerea penală este pentru instigare publică şi incitare la violenţă, ură şi discriminare” a apărut în comunicatul asociației.

Ionuț Păun speră că suporterii vor fi trași la răspundere

„Astfel de mesaje extrem de rasiste la adresa minorităţii rome din România trebuie să fie urgent sancţionate de către autorităţile statului, deoarece intră sub incidenţa Codului Penal şi a Legii antiţigănismului. 

Astfel de manifestări reprezintă un pericol social grav, deoarece instigă populaţia la violenţă, ură şi discriminare. Impactul mesajelor instigatoare la ură rasială au atins cota maximă a extremismului. Cerem autorităţilor să-i identifice urgent pe cei vinovaţi şi să-i tragă la răspundere”, a spus Ionuț Păun, preşedintele Organizaţiei de Tineret a APRPE.

Lasă un comentariu