Denis Alibec refuză Fcsb și merge la Hagi

Mama lui Denis Alibec, Emilia Stroe, a dezvăluit că atacantul a decis să facă pregătirea dinaintea Euro 2024 sub comanda lui Gică Hagi. Internaționalul tricolor ar putea reveni la Farul din stagiunea viitoare.

Denis Alibec și-a încheiat aventura la Muaither odată cu eliminarea din optimile de finală ale Cupei Emirului. Cu toate că are contract până pe 1 iulie, încă nu și-a stabilit viitorul cu excepția antrenamentelor până la startul pregătirilor pentru Euro 2024 cu selecționerul Edi Iordănescu. S-a discutat despre un posibil transfer la Farul, sub comanda lui Gică Hagi, iar acesta pare să fie un pas inevitabil. Alibec a ales să refuze propunerea FCSB-ului și să se pregătească alături de Farul.

„Mai rămâne acolo (n.r. – în Qatar) două-trei zile ca să-și strângă bagajele și să revină în țară. Abia așteaptă Euro. Are destule oferte din Europa și din zona arabă, dar i-a anunțat pe toți că nu decide nimic decât după turneul final.

Devine acum liber de contract. Știu, e un risc, dar și-l asumă. Când se întoarce în România, intră direct la pregătire cu Gică Hagi, la Constanța, câteva zile, până va fi reunirea lotului național”, a dezvăluit mama lui Denis Alibec, citată de sportpesurse.ro.

Gigi Becali își exprimă dorința de a-l aduce pe Denis Alibec la FCSB, afirmând că este un jucător valoros și util echipei: „Am vorbit, dacă e liber, Alibec, oricând! E un jucător de care te folosești! Faci contract pe un an, că o fi, că nu o fi, stai acolo! Dacă nu, peste un an, dacă nu îți convine și nu e cuminte, ia-ți banii toți și du-te, tată!”.

Pe de altă parte, Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al FCSB, i-a propus lui Alibec să se antreneze alături de jucătorii echipei la baza din Berceni până la reunirea naționalei.

„E normal, trebuie să se antreneze cu cineva. Dacă vrea să stea în Bucureşti şi să se antreneze cu cineva, poate să vină la noi. Serios, eu am mai spus, poate s-a considerat că este glumă, dar eu vorbesc foarte serios.

Dacă vrea să stea în Bucureşti, Alibec poate veni oricând la noi la antrenamente”, spunea Mihai Stoica, nu demult, la OrangeSport. Nu mai e cazul.

Lasă un comentariu