Detalii de ultimă oră despre transferul momentului la FCSB. Ce salariu ia Malcom Edjouma la noua echipă: i-au pus pe masă un contract aproape dublu decât cel pe care i-l plătea Gigi Becali! Se stabilesc ultimele detalii legate de plecare și de vizita medicală

ProSport vă prezintă detalii de ultimă oră despre transferul momentului la FCSB, reprezentat de plecarea lui Malcom Edjouma la Bari, echipa de Serie B care a tot insistat pentru el în ultimele două săptămâni.

Detalii de ultimă oră despre transferul momentului la FCSB. Ce salariu ia Malcom Edjouma la noua echipă: i-au pus pe masă un contract aproape dublu decât cel pe care i-l plătea Gigi Becali! Se stabilesc ultimele detalii legate de plecare și de vizita medicală

Malcom Edjouma este ca și transferat la Bari, după ce italienii au fost de acord cu pretențiile lui Gigi Becali legate de valoarea împrumutului, dar și a transferului definitiv. Sursele ProSport dezvăluie salariul pe care îl va avea francezul în Italia.

Din informațiile noastre, mijlocașul va primi 25 de mii de euro, o sumă aproape dublă în comparație cu cele 14 mii de euro pe care i le plătea lunar latifundiarul din Pipera.

Luni se pun la punct ultimele detalii ale mutării, impresarul Florin Vulturar, Gigi Becali și reprezentanții celor de la Bari urmând să stabilească ziua plecării și a vizitei medicale. Fără vreo surpriză majoră sau vreo altă ofertă de nerefuzat, Edjouma va îmbrăca tricoul alb-roșu al legendarei echipe din Cizmă.

Formula finală la care s-a ajuns în urma negocierilor aprinse din ultimele zile

Cele două cluburi au ajuns acum la un numitor comun în privința formulei sub care se va face această mutare, respectiv împrumut pe un sezon, cu opțiune de transfer definitiv în vara anului viitor, dar și în legătură cu sumele pe care italienii vor fi nevoiți să le plătească, după ce în urmă cu doar câteva zile părea că discuțiile au intrat într-un oarecare impas. 

După cum a informat ProSport în exclusivitate duminică seară, Gigi Becali a obținut în cele din urmă suma de 200.000 de euro pentru împrumutul inițial al lui Edjouma, după ce anterior italienii lăsaseră de înțeles că sunt dispuși să achite pentru acest lucru doar 150.000 de euro.

De asemenea, opțiunea de transfer definitiv pe care o vor avea cei de la Bari se va situa la 700.000 de euro, în condițiile în care, inițial, Becali a anunțat public faptul că ar fi de acord și cu 600.000 de euro care să fie achitați în vara anului viitor.

Este de așteptat ca un anunț oficial care să încheie această mică „telenovelă”, derulată în ultimele două săptămâni, să fie făcut în scurt timp de către cele două cluburi, iar Edjouma să bifeze în cele din urmă transferul mult dorit.

Lasă un comentariu