Valeriu Răchită (53 de ani) a precizat în cadrul emisiunii „Prietenii lui Ovidiu”, că Florin Talpan, juristul CSA Steaua, avea abonament la Rapid. În plus, Răchită spune că Talpan își depășește cu mult atribuțiunile în intervențiile sale publice.
– Ai jucat la Steaua, dar și la FCSB.
– Eu sunt singurul jucător care a evoluat la cele trei Stele. Steaua lui Ceaușescu înainte de ’90, Steaua lui Păunescu și a lui Marcel Pușcaș din ’96-’99 și Steaua lui Becali între 2003 și 2005. Le-am prins pe toate, nu poate să-mi spună mie Talpan că pe mine m-a păcălit Becali și că n-am jucat la Steaua! Când avea domnul Talpan abonament la Rapid, în Giulești, până l-au «citit» ăia că-i stelist, eu am jucat la Steaua! Cum să mă păcălească Becali când în 2003 eu am jucat cu Liverpool și echipa era Steaua?
– Talpan e jurist, dar el a prins cam mult curaj în ultima perioadă.
– Își depășește atribuțiile foarte mult! Dacă a ajuns să spună că Oprița nu știe fotbal… Oprița din punct de vedere sportiv și-a îndeplinit obiectivul și a terminat pe primele două locuri promovabile direct. Juristul clubului și Departamentul juridic nu și-au făcut treaba, pentru că n-au reușit să găsească o soluție ca acest club de tradiție să poată juca în Liga 1! Și-atunci, cum vii tu să-l cerți pe Oprița că n-a câștigat cu Dinamo?!
– În scandalul ăsta tu cum te poziționezi?
– Steaua adevărată este cea care este susținută de marea majoritate a suporterilor, care joacă în roș-albastru și care ar trebui să fie în Ghencea. Din punct de vedere sportiv, eu spun că FCSB este Steaua! Nu și-a întrerupt activitatea. Din punctul de vedere al actului de identitate, este CSA.
Talpan este un neica-nimeni si vrea sa fie in fata lumii ca o mare personalitate ! Vorba aceea: daca nu pot fi cunoscut in fata oamenilor pentru lucruri BUNE, atunci batem sa fiu cunoscut pentru lucruri RELE !Si vrea cu tot dinadinsul sa distruga cel mai galonat club de fotbal din tara – FC Steaua Bucuresti , cu complicitatea unor judecatori corupti , care au dat verdicte aplicate doar in tara , intrucat organizatiile sportive din lume , dandu-si seama de anomalia justitiara romaneasca nu tin cont de aceasta decizie aberanta , unica in lume si care nu s-ar putea gasi nici chiar intr-o tara din lumea treia !
Situatia echipei FC Steaua Bucuresti , actuala FCSB este foarte clara . Ea este continuatoarea echipei infiintate in 1947 ca ASA , care si-a schimbat numele in CSCA , CS Steaua , FC Steaua si FCSB si care a jucat numai in Divizia Nationala A si Liga 1 ! Prin anul 1998 Armata Romana a fost “ obligata “ sa sa privatizeze , pentru a putea juca in Cupele Europene , dupa cum sunt toate echipele participante din Europa , in caz contrar nu obtin acest drept . Armata Romana , obisnuita cu meteahnele comunisto-securiste , a incercat sa-i prosteasca pe toti si a privatizat-o formal doar , cu niste acte nu prea complete , asa cum s-au facut privatizarile in tara , dindui-o lui Paunescu , un om din gasca lor , dar cu conducerea unor Generali ,iar cand acesta a vazut de cat de multi bani este nevoe , l-a gasit pe Gigi Becali cu bani si dispus sa investeasca bani iar apoi , dandu-si si el seama ca isi pierde degeaba banii ,a dorit sa o transforme intr-o societate pe actiuni iar cand a fost nevoie de si mai multi bani , multi si-au vandut actiunile , Becali le-a cumparat , devenind actionar majoritar cu dreptul deciziei finale ! Piturca a povestit la o emisiune TV ca la votul in care s-a propus societatea pe actiuni , Generalii din conducere au parasit sala , probabil ca nu doreau acest lucru , cred eu , ca ei nu vroiau sa contribue cu bani ci doar sa conduca “ un club asa zis privatizat “,Dupa catva timp , cand Generalii au vazut succesele sportive ale echipei si dorind sa scoata niste multi bani de la Becali , l-au dat in judecata pentru folosirea ilegala a numelui ,siglei si palmaresului si cu ajutorul Justitiei Romane au reusit sa-l oblige pe Becali sa schimbe numele echipei . Asa stiu eu din articolele din presa romaneasca , din tara si USA !
PS: Din decizia Judecatorilor , palmaresul echipei a fost stabilit astfel : CSA Steaua 1947-1998 , FCSB 2002 -prezent iar 1998-2002 NIMENI , nu exista echipa , meciurile disputate si vazute de toata lumea NU AU EXISTAT , probabil banii vehiculati pentru aceste meciuri AU FOST BANI NEGRI sau NU AU EXISTAT , zic si eu ! ASA JUSTITIE , ASA VERDICTE , ASA CONDUCERE A TARII , ASA TARA !Bine ca traiesc in USA !
Foarte bine punctat, felicitări Florin.