Dinamo, amendată după meciul cu CFR Cluj

Meciul Dinamo – CFR Cluj 2-1, disputat pe Arena Națională în etapa a 15-a a Superligii României, s-a încheiat cu o victorie spectaculoasă pentru „câinii roșii”. Deși Lindon Emerllahu a deschis scorul pentru oaspeți în minutul 69, bucureștenii au întors soarta partidei în doar două minute. Mamadou Karamoko a egalat în minutul 90, iar Alberto Soro, în prelungiri (90+2), a adus cele trei puncte echipei lui Zeljko Kopic.

Totuși, bucuria dinamoviștilor a fost umbrită de o veste venită după fluierul final. Jandarmeria București a anunțat aplicarea unor sancțiuni contravenționale în valoare totală de 47.750 de lei pentru incidentele petrecute la meci.

  • Clubul Dinamo a primit o amendă de 37.000 de lei, în calitate de organizator al evenimentului.
  • Firma de pază și protecție responsabilă de siguranța stadionului a fost sancționată cu 10.000 de lei.
    De asemenea, un suporter a primit o interdicție de acces la competițiile sportive pentru un an.

„În urma încălcării prevederilor legale, jandarmii au aplicat nouă sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 47.750 de lei. Se continuă verificările pentru identificarea și sancționarea altor persoane implicate”, se arată în comunicatul emis de Jandarmerie, citat de iamsport.ro.

Lasă un comentariu