Dinamo, comunicat oficial după scandalul făcut de fani

Clubul Dinamo a intrat într-o etapă de transformare majoră, prezentând luni noua siglă ce va fi adoptată începând cu sezonul 2026-2027. Conform anunțului oficial de pe rețelele de socializare, acest simbol dorește să îmbine tradiția istorică cu o estetică modernă, bazată pe forță și geometrie.

​Totuși, recepția din partea suporterilor a fost una negativă. Mediul online a fost inundat de mesaje prin care conducerea a fost somată să renunțe la designul propus, mulți fani venind chiar cu propriile propuneri grafice. Ca răspuns la acest val de critici, oficialii clubului au emis un comunicat oficial pentru a clarifica necesitatea acestei schimbări, explicând că este un pas obligatoriu pentru obținerea licenței de participare în cupele europene.

Declarația oficială a clubului Dinamo

„Dragi suporteri,

Acum două zile am lansat o nouă identitate vizuală. Am înțeles însă rapid că, într-un moment atât de sensibil, nu era suficient să prezentăm o imagine. Trebuia să explicăm contextul, să vorbim deschis despre motive și, mai ales, să nu uităm că identitatea lui Dinamo nu se reduce la un element grafic.

V-am citit mesajele, v-am simțit revolta și vă ascultăm. Știm că, pentru voi, sigla nu este un simplu desen pe un tricou. Este memorie, apartenență, sacrificiu și legătura dintre generații. Este parte din sufletul dinamovist.

De ce această siglă, acum?

Această schimbare a fost determinată de obligații juridice și sportive clare. Regulamentul UEFA, aplicabil începând cu sezonul 2025–2026, impune cluburilor participante în competițiile europene să dețină controlul deplin asupra propriei identități vizuale.

În același timp, situația juridică actuală, in care anumite elemente ale identității istorice a clubului sunt deținute de terți, a restrâns semnificativ posibilitățile de design și a impus o decizie rapidă, necesară pentru protejarea clubului.

Recunoaștem că natura acestui proces, impusă de constrângeri juridice și de termene stricte, ne-a făcut să fim mai puțin transparenți decât v-ați fi dorit și decât ne-am fi dorit și noi. Această lipsă de transparență a creat o prăpastie și ne asumăm acest lucru.

Înțelegem însă că urgența și constrângerile nu anulează nevoia de dialog. Iar aici trebuia să facem mai mult.

Despre procesul care a urmat lansării

Am inițiat acum un dialog cu suporterii și cu comunitățile de dinamoviști. Am ascultat argumentele, nemulțumirile și reacțiile venite din partea voastră. Am înțeles de ce forma prezentată a stârnit emoții intense și de ce modul în care a fost comunicată această schimbare a creat distanță.

Pasul făcut acum trebuie privit ca o primă etapă, nu ca o decizie finală asupra identității vizuale a clubului. Identitatea prezentată este un punct de plecare administrativ și juridic, necesar în acest moment, dar nu reprezintă finalul procesului.

Următoarea etapă ne dorim să fie construită altfel. Suporterii vor avea un rol real în procesul de definire a identității vizuale a clubului. Nu formal, nu decorativ, nu doar pentru validare simbolică, ci ca voce reală cu impact asupra deciziilor unui demers care trebuie să respecte istoria, emoția și spiritul dinamovist.

Un singur lucru rămâne neschimbat: Dinamo nu este făcut din pixeli, linii sau cerneală. Dinamo există prin oamenii care îl poartă mai departe.

Voi sunteți cei care ați ținut lumina aprinsă atunci când se așternea întunericul. Voi ați fost acolo când nu mai era nimeni, punând pasiune acolo unde alții vedeau doar ruină.

Vă mulțumim, vă ascultăm și vă prețuim.

Dinamo. Același. Mai departe”

Contextul juridic și istoric

​Problema principală rezidă în faptul că actuala siglă, utilizată din 2004, aparține legal lui Nicolae Badea. Deoarece Dinamo a ieșit din insolvență și are șanse reale de a juca în Conference League (ocupând locul 4 în clasament), conform normelor UEFA, clubul trebuie să aibă drepturi depline asupra brandului său.

​Simbolul „câinilor roșii” a fost introdus în 1998 și a însoțit echipa în perioade de succes, inclusiv la câștigarea ultimului event din 2004 sub conducerea lui Ioan Andone. De atunci, sub această siglă, palmaresul clubului a inclus un titlu de campioană, mai multe Cupe ale României și Supercupe. Totuși, constrângerile juridice actuale fac imposibilă utilizarea vechii embleme în competițiile europene, forțând astfel conducerea să caute o alternativă proprie.

Lasă un comentariu