Doi fotbaliști intră în negocieri cu FCSB!

FCSB se concentrează pe întărirea echipei pentru noul sezon competițional, însă procesul nu se desfășoară în ritmul dorit de finanțatorul Gigi Becali. Până în acest moment, gruparea roș-albastră a reușit să îl achiziționeze doar pe apărătorul lateral Ronny Labonne, adus de la clubul francez Caen. Referitor la această campanie de transferuri, Gigi Becali a precizat: „Cert e că nu suntem în grafic cu achizițiile. Nu e problemă de bani, dar nu-i găsim”.

Discuții pentru prelungirea contractelor: Florin Tănase și Valentin Crețu

​Pe lângă aducerea de noi fotbaliști, conducerea se ocupă și de situația jucătorilor din lotul pregătit de Marius Baciu care își încheie raporturile contractuale. Florin Tănase și Valentin Crețu se află pe lista celor doriți în continuare la echipă.

​Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al clubului, a oferit clarificări despre stadiul negocierilor: „Tănase se întâlnește cu Gigi, lui Crețu îi facem luni ofertă. Mihai Popescu a prelungit înainte de ultimul meci”. De menționat că Florin Tănase ar fi primit o propunere de transfer și din campionatul Chinei în această perioadă de mercato.

Situația medicală din lot: Siyabonga Ngezana și Daniel Bîrligea

​Oficialul echipei a adus completări și cu privire la starea componentor lotului care au urmat tratamente medicale în ultima perioadă. Siyabonga Ngezana s-a operat și se va alătura echipei direct în stagiul de pregătire din Olanda. Mihai Stoica a povestit cum a decurs dialogul cu fundașul:

„Ngezana mi-a făcut ziua frumoasă astăzi, m-a întrebat dacă să vină aici sau în Olanda. Pentru că a fost atât de dulce și m-a întrebat, i-am zis să vină în Olanda. Eu eram convins că vine prin august. Să-l văd îmbarcat în prima cursă. S-a operat, prima perioadă de recuperare a făcut-o în Africa de Sud. Voia să o facă pe toată acolo, dar nu i-am dat voie, i-am zis să vină aici, să facă cu Ovidiu Kurti. Mi-a zis «OK» și mi-a dat o inimioară.”

​În ceea ce privește starea atacantului Daniel Bîrligea, președintele Consiliului de Administrație a completat: „Bîrligea e «bombă». Puteam să riscăm să joace un sfert de oră cu Dinamo, dar ne-am fi bătut joc de el. Deși el ar fi vrut”.

Lasă un comentariu