Meciul dintre Csikszereda și FCSB este programat duminică, de la ora 20:30, în cadrul etapei a doua din sezonul regulat al Superligii.
La conferința de presă dinaintea confruntării de la Miercurea Ciuc, Marius Baciu a discutat despre absențele din lot, menționându-i pe Eddy Gnahore (sosit liber de contract de la Dinamo) și pe Ofri Arad.
Gnahore a jucat o repriză joi seară împotriva celor de la FK Auda, în prima manșă din turul 2 preliminar al UEFA Europa Conference League. În schimb, Ofri Arad nu a fost disponibil nici pentru duelul cu formația letonă, nici pentru meciul cu FC Argeș din prima rundă a noului sezon.
Declarația lui Marius Baciu:
”Gnahore are o lovitură, va rămâne acasă. Are un program special de recuperare, un program pe care îl face cu preparatorul fizic. Nu e ușor, prima dată trebuie să recuperăm jucătorii, nu avem încă un lot foarte numeric, mai sunt fotbaliști de pus la punct fizic, nu e simplu deloc. Nici Ofri Arad nu o să fie, o să rămână acasă și de data asta.
Nu i-am avut încă pe toți de când ne-am întors din vacanță, nu suntem toți, dar în următoarele două săptămâni o să fie altfel. Avem niște principii clare, am insistat pe partea de organizare a jocului, ușor, ușor o să ne recăpătăm ideile de echipă care vrea posesia. Ne-a ieșit, dar nu tot timpul”
Partida Csikszereda – FCSB se va desfășura pe Stadionul Municipal din Miercurea Ciuc, duminică seară, de la ora 20:30.
Tot în cadrul aceleiași conferințe, Marius Baciu a oferit detalii și despre posibila venire a lui Denis Drăguș. Atacantul de 27 de ani rămâne o țintă de transfer pentru roș-albaștri, finanțatorul echipei urmărind un împrumut al internaționalului român de la Trabzonspor. Tehnicianul a explicat cum intenționează să îl integreze în echipă.
Declarația lui Marius Baciu:
„Deocamdată nu știu nimic de Drăguș, eu cel puțin aștept să văd când vine la antrenament, dacă va fi să fie. Competiția e foarte lungă, poate să joace și atacant, și în stânga. Nu trebuie să scot pe cineva, unul poate să joace un meci, altul alt meci. Vedem și cu Tavi, pot să joace și simultan. Eu aș vrea să am problema asta, să am jucători valoroși și să nu știu pe cine să aleg”