Fostul tehnician al celor de la Oțelul Galați, Dorinel Munteanu, a vorbit despre momentele în care a trebuit să se despartă de o anumită echipă din cauza neînțelegerilor cu patronul.
Dorinel Munteanu a dezvăluit că Arpad Paszkany i-a impus anumiți fotbaliști în echipa de bază, atunci când o pregătea pe CFR Cluj, în perioada 2005 – 2006. Tehnicianul a explicat de ce a plecat de la CFR Cluj, echipa finanțată atunci de Arpad Paszkany.
Patronul Paszkany i-a impus să folosească niște fotbaliști din Portugalia, iar pentru că Dorinel Munteanu nu a acceptat, cele două părți s-au despărțit.
„Un antrenor respectă un patron, un președinte sau un director pentru ceea ce face. La fel e și în sens invers. E de bun simț să nu te bagi ca patron peste un tehnician pe care l-ai angajat. De ce l-ai mai angajat atunci? Eu nu am fost genul de antrenor maleabil, care să spună «da». Am avut foarte mult de pierdut din această cauză.
Uite, începusem foarte bine la CFR Cluj, de unde am plecat din motivele despre care vorbeam mai devreme. Mi s-a impus să bag niște jucători din Portugalia și nu am acceptat. În momentul respectiv îi aveam pe Anca, Tilincă, Surdu… Domnul Paszkany, președintele clubului, a început să se bage peste mine. Ulterior, ne-am despărțit”, a spus Dorinel Munteanu, potrivit GSP.
„Era ușor influențabil și s-a zvonit la momentul respectiv că aveam o legătură cu Gigi Becali”
De asemenea, tehnicianul a vorbit și despre perioada petrecută la FC Vaslui în 2007 – 2008.
„Perioada la Vaslui a fost foarte bună pentru mine. Mulți l-au contestat pe domnul Porumboiu, dar el nu s-a băgat un minut peste mine ca antrenor. Mi-a spus o dată de Bogdan Panait, care venea de la FCSB. I-am răspuns: «Nea Adi, eu ți-l bag, dar nu face față!». I-am demonstrat că a greșit: l-am trimis în teren și am pierdut meciul din cauza lui. La Vaslui a fost altă problemă cu Adrian Porumboiu… Era ușor influențabil și s-a zvonit la momentul respectiv că aveam o legătură cu Gigi Becali, ceea ce a fost o minciună, s-a dovedit și în instanță. Am pierdut un meci cu Steaua în 2008, Porumboiu îmi zisese înainte că o sa pierdem. A auzit niște zvonuri că i-aș fi dat meciul Stelei… L-am dat în judecată și instanța mi-a dat dreptate”, a mai spus Dorinel Munteanu, potrivit sursei citate anterior.