Gigi Becali a ales o combinaţie surprinzătoare după ce Nicolae Dică şi-a dat demisia din funcţia de antrenor.
Patronul FCSB a decis să meargă pe mâna lui Mihai Pintilii, lângă care l-a pus pe Leo Strizu, dar doar pentru că cel din urmă are licenţa PRO.
Duckadam, reacţie tranşantă despre Mihai Pintilii: ”El nu este antrenor”
Gigi Becali este de părere că Mihai Pintilii poate ajunge un mare antrenor şi a decis să-i acorde încredere după plecarea lui Nicolae Dică. Până acum, rezultatele au fost bune cu Pintilii pe bancă.
Însă Helmuth Duckadam nu este prea impresionat de calităţile de antrenor ale lui Mihai Pintilii.
Legendarul portar al Stelei susţine că Mihai Pintilii nu este antrenor, ci doar un prieten al jucătorilor de la FCSB, alături de care face grătare.
”Pintili nu este antrenor. De ce să ne ascundem după degete? Pintili este doar prieten cu jucătorii. Din păcate, în România, încă şi mulţi ani de acum înainte vor fi acele atmosfere plăcute de grătar, de prietenie cu jucatorii.
Nu ai cum să fii un antrenor care să aibă o anumită relaţie cu un jucător, chiar mai distantă. Aici trebuie să fii prieten cu soţia, cu fratele, cu neamurile, ne întâlnim la grătar şi atunci jucatorul trage pentru antrenor”, a declarat Duckadam pentru Orange Sport.
De altfel, Helmuth Duckadam spune că nici Mihai Pintilii, nici Leo Strizu nu au vreo atribuţie în alcătuirea echipei de start, deoarece de acest aspect se ocupă Gigi Becali:
”(Echipa FCSB-ului este făcută între Pintili şi jucători?) A spus-o foarte clar Leo Strizu, echipa o face patronul. Ceilalţi sunt antrenori care antrenează această echipă”, a mai spus Duckadam pentru Orange Sport.