Dumitru Dragomir îi spulberă speranțele lui Gigi Becali

Louis Munteanu (22 de ani), golgheterul campionatului, ar fi pe picior de plecare de la CFR Cluj.

Adus de CFR Cluj în iulie 2024 pentru 2,3 milioane de euro de la Fiorentina, când valora doar 1,8 milioane, potrivit Transfermarkt, Louis Munteanu este cotat acum de site-urile de specialitate la 3,5 milioane de euro!

Internaționalul român mai are contract cu gruparea din Gruia până în 2028, însă ar putea pleca mai devreme, ținând cont că se află pe lista de interes a mai multor echipe.

Inclusiv Gigi Becali a mărturisit că și l-ar dori la FCSB, însă Dumitru Dragomir este de părere că această mutare nu se va produce, explicând și care sunt motivele.

Louis Munteanu e un atacant foarte bun. Nu cred că va ajunge la Gigi Becali. Nu i-l dă Varga, nu vrea nici jucătorul. Eu zic că pleacă în străinătate. Un preț corect ar fi undeva la 10 milioane de euro, poate şi puțin mai mult,” a declarat fostul președinte de la LPF, potrivit Prosport.

Toni Petrea a spus ce are în plus Louis Munteanu față de ceilalți jucători

Toni Petrea, fost antrenor la FCSB, a evidențiat că, față de ceilalți atacanți ai SuperLigii, Louis Munteanu este mai speculativ: știe să atace când trebuie și să marcheze când echipa are nevoie de el.

E un sezon foarte bun pentru el. E normal să se vorbească. Atunci când un jucător tânăr confirmă la un club din Liga 1, cu pretenții, care se bate an de an la campionat. A avut evoluții foarte, foarte interesante. Marchează. El e un marcator.
Îl văd mai speculativ decât ceilalți atacanți din Liga 1. E acolo unde trebuie, marchează goluri. E un jucător de perspectivă. E de viitor pentru echipa națională și nu numai
,” a spus Toni Petrea pentru Sport.ro.

Lasă un comentariu