După Gnahore, Andrei Nicolescu anunță alte plecări de la Dinamo

Schimbări majore la Dinamo: Val de plecări din lot și strategia noului antrenor pentru noul sezon

Dinamo trece printr-o perioadă de restructurare masivă în această vară, despărțindu-se de o serie de fotbaliști importanți, printre care și oameni de bază din perioada în care echipa era condusă de Zeljko Kopic.

După despărțirile oficiale de Kennedy Boateng, Georgi Milanov, Jordan Ikoko și Valentin Țicu, formația alb-roșie a rămas și fără Eddy Gnahore. Mijlocașul francez, aflat la finalul înțelegerii cu clubul, a confirmat public plecarea sa printr-un mesaj transmis luni seară pe rețelele de socializare.

Motivul despărțirii de Eddy Gnahore. Explicațiile conducerii

Andrei Nicolescu, președintele clubului Dinamo, a oferit detalii despre motivele care au stat la baza acestei decizii, punctând că hotărârea i-a aparținut în mare măsură noului tehnician al echipei, Nuno Campos.

„Nu am mers mai departe cu Eddy. Antrenorul și-a spus ultimul cuvânt. În momentul ăsta, alături de directorul sportiv, au un alt profil de mijlocaș pe care îl caută. Din câte știu, sunt două discuții deschise. E vorba de jucători străini”, a spus Andrei Nicolescu, la Prima Sport.

Urmează noi plecări din rândul tinerilor jucători

Curățenia din lot va continua în perioada următoare. De această dată, vizorii sunt fotbaliștii tineri care s-au întors la club după ce au fost împrumutați, dar care nu intră în planurile tactice ale lui Nuno Campos pentru stagiunea următoare.

„La momentul ăsta, toți jucătorii care au fost împrumutați vor fi joi dimineață la antrenamentele cu noul staff. Se va decide în momentul ăla cine pleacă în cantonament alături de cei de la prima echipă. După care, vom încerca să le găsim soluții.

Evident, pentru posturile pe care știm că ne trebuie suntem în căutări alături de directorul sportiv”, a mai spus Nicolescu.

Echipa s-a reunit în cursul zilei de vineri, însă sub comanda tehnicianului portughez s-au prezentat în special fotbaliștii tineri. Jucătorii care au beneficiat de zile suplimentare de vacanță urmează să facă vizita medicală pe parcursul acestei săptămâni.

Lotul prezent la prima strigare: Cine a participat la reunirea dinamoviștilor

La reluarea pregătirilor sub conducerea lui Nuno Campos, la finalul săptămânii trecute, au fost prezenți următorii jucători:

  1. Matei Marin
  2. Pascalău Răzvan
  3. Toader Mihnea-Ștefan
  4. Udosen Godwin
  5. Licsandru Mihail-Cristian
  6. N’Giuwu Matteo
  7. Doană Ianis
  8. Belive Peter
  9. Manole Adrian
  10. Ungureanu Costin
  11. Honceru Andrei
  12. Irimia David
  13. Irimia Alexandru
  14. Duțu Matteo
  15. Fudulache Luca
  16. Mihai Cristian-Petrișor
  17. Soare Casian
  18. Kyrychenko Vadym
  19. Bordușanu Antonio-Alexandru
  20. Mărginean Iulius-Andrei
  21. Musi Alexandru-Marian
  22. Tarbă Ianis
  23. Caragea Adrian Iulian
  24. Bărbulescu Luca
  25. Rotund Raul

Lasă un comentariu