Mihai Stoica își continuă lupta cu cei de la CSA Steaua și cere ca salariile jucătorilor de la echipa de fotbal să fie făcute publice.
Managerul general al FCSB s-a arătat contrariat de o informație potrivit căreia sunt jucători care câștigă mai mulți bani decât şeful Statului Major sau chiar ministrul Apărării Naţionale.
„Să aflăm salariile jucătorilor de la CSA! Eu aş vrea să aflu salariile jucătorilor de la CSA Steaua. Cel mai mult îmi doresc asta. Să fie transparenţă totală.
Să mă verific, să văd dacă un atacant are un salariu mai mare decât şeful Statului Major sau ministrul Apărării Naţionale. E ceva foarte grav dacă se întâmplă bănuiala asta”, a spus Mihai Stoica, potrivit Orangesport.
De peste 8 ani, FCSB și CSA se află într-o dispută continuă pentru a obține drepturile de marcă, identitate și palmares ale clubului Steaua. Până când o hotărâre finală va fi luată de către instanță, ambele echipe își revendică statutul de continuatoare a uriașului club roș-albastru.
UEFA o consideră pe FCSB continuatoare legendarei Steaua București
UEFA a făcut o listă cu toate cluburile care s-au impus în cea mai importantă competiție europeană, de la prima ediție, din 1956, până în prezent. În 1986, este pusă stema FCSB-ului, chiar dacă Clubul Sportiv al Armatei, prin Florin Talpan, a câștigat palmaresul din 1947 până în 1998