Ederson după FCSB – Fenerbahce 1-1: „Nu poți să faci așa ceva!”

Ederson, în vârstă de 32 de ani, a fost prezent între buturi în confruntarea dintre FCSB și Fenerbahce, încheiată cu scorul de 1-1, în cadrul ulimei etape din Europa League.

​Fostul goalkeeper al celor de la Manchester City a oferit o evoluție remarcabilă, reușind să facă față celor opt șuturi pe poartă expediate de bucureșteni. Deși multe dintre fazele ofensive ale gazdelor au fost extrem de periculoase, brazilianul s-a remarcat printr-o poziționare excelentă și prin reflexe de clasă, care au limitat numărul de goluri primite.

Reacția lui Ederson după remiza de la București

​În ciuda punctului obținut, portarul brazilian nu și-a menajat echipa la interviurile de după fluierul final. Acesta și-a exprimat clar nemulțumirea față de jocul colegilor săi, considerând că nivelul arătat pe teren a fost sub așteptări.

„Am fost pasivi tot meciul. I-am dat adversarului prea multe șanse de contraatac. Nu poți să faci așa ceva, indiferent de meci. Se creează pericol. Vom învăța câteva lecții după meciul ăsta”, a declarat Ederson, conform surselor din media turcă.

Evoluția scorului

​Partida a fost marcată de reușitele următoare:

  • Yuksek a deschis scorul în minutul 19.
  • Cisotti a stabilit egalitatea în minutul 71.

Lasă un comentariu