Eduard Radaslavescu a ”simțit că leșină” pe teren, dar nimeni nu l-a schimbat: ”Lasă-l, mă, să leșine”

Eduard Radaslavescu (19 ani) a fost jucătorul folosit de FCSB în meciul cu FCU Craiova, câștigat 2-1.

Fotbalistul a fost integralist pe un post pe care nu e obișnuit să joace, atacant central, iar în finalul jocului lipsa meciurilor și-a spus cuvântul. Gigi Becali a anunțat că fotbalistul a transmis că ”a simțit că leșină”.

Gigi Becali: ”Lasă-l, mă, să leșine”
În ciuda problemelor cu care s-a confruntat, Eduard Radaslavescu nu a fost înlocuit.

”Mi-a spus Mihai Stoica că în ultimele 15 minute Radaslavescu spunea că simte că leșină pe teren. I-am zis lui MM: ’Lasă-l, mă, să leșine pe teren!’.

Problema e că a jucat mai bine atunci când s-a sufocat pe teren. Atunci a jucat mai bine, când era obosit. A fost bun, a fost mai dezinvolt pe final, mai bun. Bine, săracul, nici nu a primit”, a declarat Gigi Becali, la Fanatik.

  • Pe banca de rezerve, FCSB i-a avut pe ”underii” George Gogescu (18 ani) și Mihai Toma (16 ani)

Eduard Radaslavescu nu mai jucase la FCSB de o lună și jumătate

Eduard Radaslavescu a bifat a noua apariție pentru FCSB în meciul cu FCU Craiova, dar precedenta data de la finalul lunii septembrie, de la meciul de Cupă cu FC Bihor.

De atunci, mijlocașul mai evoluase doar pentru naționala U20 a României, cu Norvegia, 0-5.

Lasă un comentariu