El e fotbalistul care îndeplinește descrierea lui Mihai Stoica

FCSB își conturează strategia pentru viitoarea stagiune, după un campionat în care echipa a ratat prezența în play-off, dar a salvat in extremis anul prin obținerea biletelor pentru preliminariile Conference League. Gigi Becali și staff-ul său pregătesc o campanie intensă de achiziții în această vară, o atenție deosebită fiind acordată postului de fundaș dreapta, acolo unde staff-ul tehnic mizează în prezent pe Valentin Crețu și Alexandru Pantea.

Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al roș-albaștrilor, a dezvăluit recent că postul de apărător lateral va fi întărit cu un fotbalist adus din campionatul Franței. Oficialul a oferit câteva indicii clare, eliminând din start varianta primei ligi din Hexagon din cauza prețurilor prohibitive. Jucătorul provine dintr-un eșalon inferior, deține dublă cetățenie și este legitimat la o formație recunoscută pentru lansarea unor nume mari în fotbalul mondial.

”Fundaș dreapta, aducem un jucător. Suntem înțeleși și va veni. E un jucător din Franța. Are și cetățenie franceză! (n.r. – Liga 2?) Nu există să aduci jucători din Ligue 1 în România. Nu e format acolo, dar vine de la un club care a scos jucători mari în trecut”, a spus Mihai Stoica la Fanatik.

Cine este fotbalistul care corespunde profilului căutat

​Analizând toate reperele oferite de MM Stoica, inclusiv profilul de vârstă — având în vedere că un tânăr în plină afirmare din Ligue 2 ar fi greu de convins să vină în Superligă —, varianta ideală pare să fie Shaquil Delos. În vârstă de 26 de ani, acesta evoluează ca fundaș dreapta la Grenoble, o grupare stabilă din Ligue 2. Clubul francez este celebru pentru că a propulsat în elita fotbalului jucători de top precum Olivier Giroud, Florian Thauvin sau Sofiane Feghouli. Un alt avantaj major al lui Delos este polivalența, el putând acoperi la nevoie și flancul stâng al defensivei.

Shaquil Delos a fost format la FC Chambly și joacă pentru Grenoble din anul 2024. Angajamentul său mai este valabil doar un singur sezon, aspect care ar facilita o sumă de transfer extrem de accesibilă pentru FCSB, în condițiile în care cota sa de piață este estimată la 500.000 de euro.

​Mai mult, efortul financiar de la București nu ar fi unul uriaș în privința remunerației: salariul actual al fotbalistului în Franța se situează sub pragul de 10.000 de euro lunar, astfel că oferta vicecampioanei României ar fi extrem de tentantă pentru el.

​Un detaliu interesant este legat de activitatea sa din mediul online. Delos este conectat deja cu fotbalul românesc, urmărind pe rețelele sociale doi jucători din Superligă: Jayson Papeau (fost coleg la Chambly) și Lucas Pellegrini (fost coechipier la AS Nancy).

​În stagiunea care tocmai s-a încheiat, Shaquil Delos a bifat 32 de apariții în tricoul celor de la Grenoble, reușind să ofere și o pasă de gol.

Lasă un comentariu