Elias Charalambous, convins de lotul FCSB: „Nu mai avem nevoie de transferuri!”
Elias Charalambous, antrenorul celor de la FCSB, a vorbit în cadrul conferinței de presă organizate înaintea duelului cu CFR Cluj din Supercupa României. Tehnicianul cipriot a transmis că este mulțumit de efectivul actual și că nu consideră necesare noi achiziții în această perioadă de mercato.
„Din punctul meu de vedere, nu am nevoie de transferuri. Sunt foarte mulțumit cu lotul pe care îl avem acum. Dar, dacă șeful nostru (n.r. Gigi Becali) decide că trebuie adus un jucător, este decizia lui.
Dar eu cred că suntem ‘plini’, nu avem nevoie de alți jucători.”, a spus Elias Charalambous.
FCSB a avut o campanie de transferuri modestă în această vară, cu doar trei jucători aduși: fundașul central Daniel Graovac (31 de ani), atacantul Denis Alibec (34 de ani), și mijlocașul ofensiv Dennis Politic (25 de ani). Cu toate acestea, antrenorul campioanei consideră că lotul actual are toate atuurile pentru a aborda cu încredere noul sezon.
Meciul cu CFR Cluj, din Supercupa României, va fi primul test oficial al verii pentru roș-albaștri, iar Charalambous speră să înceapă sezonul cu un nou trofeu.