FCSB a câștigat meciul cu FC Voluntari, disputat pe stadionul ”Anghel Iordănescu” din Ilfov, în etapa cu numărul 28 din sezonul regulat al Superligii României.
Roș-albaștrii domină clasamentul cu 61 de puncte și se distanțează la 10 lungimi de ocupanta locului doi, Rapid București. După meci, Elias Charalambous și-a exprimat opinia despre prestația jucătorilor săi, subliniind importanța lui Mihai Pintilii, secundul său, considerat o legendă în fotbalul românesc și care merită respectul cuvenit. Într-un incident nefericit, oficialul echipei roș-albastre a fost eliminat de către arbitru, Sebastian Colțescu, în urma unor discuții în prima repriză a partidei.
”În primul rând, felicitări jucătorilor. V-am spus înainte de meci că va fi un joc foarte dificil. În prima repriză nu am intrat în meci așa cum trebuia. Nu am început meciul bine, am primit gol. Am vorbit cu jucătorii la pauză să schimbăm câte ceva. Ei au făcut foarte bine ce au făcut. Am devenit mult mai agresivi. Atitudinea s-a schimbat.
În prima repriză a fost vorba de atitudine. Lipsa de agresivitate s-a văzut. Totul s-a schimbat însă în repriza a doua. Am schimbat câteva lucruri. Avem nevoie de astfel de jucători care fac diferența. Am câștigat trei puncte. Iar acum trebuie să ne refacem. Urmează un meci greu. Felicitări jucătorilor, mulțumim fanilor.
Miculescu a intrat bine, dar toate schimbările au fost bune. Întotdeauna mulți dintre jucătorii care intră de pe bancă schimbă jucătorii.
(n.r. despre cartonașul roșu primit de Mihai Pintilii) A fost o discuție. Nu știu exact ce s-a întâmplat acolo. Arbitrul a decis, Pintilii știm că e o legendă în România. A cerut să fie respectat, vrem să împărțim această victorie cu Pantea”, a spus Elias Charalambous după meci.