FCSB este pe punctul de a deveni noua campioană a României. Chiar dacă pare greu de crezut că roș-albaștrii mai pot rata titlul, așteptarea echipei patronate de Gigi Becali s-a prelungit după remiza cu Rapid, scor 2-2.
”Care a fost contribuția patronului la câștigarea campionatului?”, a fost întrebat Elias Charalambous la conferința de presă.
Elias Charalambous a răspuns fără ezitare că Gigi Becali le-a oferit condiții excelente jucătorilor și staff-ului tehnic pentru a obține performanțe remarcabile. El a menționat că nu este interesat de aspectul financiar și că obiectivul principal în acest moment este să câștige titlul.
”Gigi Becali a contribuit cu tot ce aveam nevoie. Este patronul clubului, nu a spus niciodată nu dacă i-am cerut ceva. Ne-a oferit totul, câteodată chiar mai mult decât ne-am fi așteptat.
Suntem foarte fericiți că avem o astfel de persoană în fotbal, în clubul nostru. Din punctul meu de vedere, nu îmi pasă (n.r. despre primele pentru câștigarea campionatului).
Pentru jucători, poate să dea cât vrea, dar din punctul meu de vedere, banii nu sunt un obiectiv, obiectivul meu este să câștig campionatul, banii sunt pe locul doi.
Am încercat să le explic și jucătorilor. Când te retragi, banii sunt doar o parte, dar trofeele sunt cele mai frumoase amintiri. Nu cred că se gândește cineva la bani în aceste momente”, a spus Elias Charalambous la conferința de presă.