Adrian Mutu (45 de ani) a fost anunțat oficial ca noul antrenor al lui CFR Cluj.
Banca tehnică a ardelenilor l-a primit pe „Briliant” în urma demiterii lui Andrea Mandorlini de către Ioan Varga.
În cadrul conferinței de presă premergătoare meciului cu Universitatea Craiova, Elias Charalambous (43 de ani), antrenorul echipei FCSB, a primit întrebarea dacă consideră că venirea lui Adrian Mutu la CFR Cluj reprezintă un pericol.
Răspunsul antrenorului nu a întârziat să apară. Diferența de 11 puncte dintre FCSB și CFR Cluj nu pare să îl preocupe pe Charalambous, acesta precizând că atenția sa este concentrată exclusiv asupra meciurilor echipei sale, FCSB.
”Cel mai important lucru pentru noi este ce facem noi. Dacă avem grijă, nu trebuie să ne concentrăm la ce fac alții. Asta e tot ceea ce contează.”, a declarat Elias Charalambous, în cadrul conferinței de presă.
Adrian Mutu: ”Avem două obiective: câștigarea campionatului și Cupa României”
Adrian Mutu a susținut prima conferință de presă din postura de antrenor al lui CFR Cluj. ”Briliantul” a reiterat faptul că obiectivele sale în Gruia sunt să câștige atât campionatul, cât și Cupa României alături de CFR Cluj. De asemenea, Mutu le-a transmis jucătorilor că vrea să vadă o reacție din partea lor, după înfrângerea cu ultima clasă din SuperLigă.
”În ceea ce privește contractul, pentru mine în momentul ăsta banii nu sunt importanți, e o investiți pe care o fac în mine însumi, e o provocare mare să fiu la un club de acest gen și sper să și confirm. De aceea pentru mine, banii sau alte lucuri nu au contat. Eu vreau să mă gândesc la prezent și la viitorul apropiat, ne așteaptă meciuri grele, sper să pot să le arăt tuturor și să demonstrez de ce sunt în stare, împreună cu echipa.
Ținând cont de cum ne aflăm în clasament și de distanța care este între noi și FCSB, dar și între noi și celelalte, care nu e foarte mare, trebuie să fim foarte atenți și să ne gândim doar la noi, să o luăm joc cu joc, fără să ne uităm la ceilalți. Avem două obiective: câștigarea campionatului și Cupa României. Trebuie să le îndeplinim pe amândouă, cu toate că ne este foarte greu, avem adversari pe măsură”, a spus Adrian Mutu la conferința de presă de prezentare.