FCSB a câștigat duelul cu CFR Cluj, scor 1-0, disputat pe stadionul din Ghencea, în etapa cu numărul patru din Superliga.
Singurul gol al meciului a fost marcat de Andrea Compagno(67′), intrat la pauză, în locul lui Cordea.
La finalul partidei, Andrea Compagno a susținut că nu a fost deranjat de faptul că a început meciul cu CFR din postura de rezervă, ci s-a bucurat că a intrat pe teren și a marcat golul care a adus victoria echipei.
Compagno, fericit că i-a adus victoria FCSB-ului
„Nu știu ce să zic. Normal, muncim să fim titulari. Jucăm la trei zile și avem un lot mare, staff-ul știe mai bine.
Este ciudat (n.r. – că n-a fost titular), dar nu mă gândesc la asta. Eu dau totul pentru ca patronul și staff-ul să fie mulțumiți de mine. Avem lot mare, important ca atunci când intri, oricât joci, să dai totul pe teren.
Sigur (n.r. – că CFR se va bate la titlu), o echipă foarte bună, cu un antrenor foarte bun. Au schimbat foarte mulți jucători, dar cred că în perioada următoare își vor reveni și se vor bate și ei la titlu.
Era foarte important pentru noi să le facem suporterilor această victorie”, a spus Andrea Compagno la finalul meciului FCSB – CFR, scor 1-0.
FCSB e lider cu maximum de puncte după patru etape.
Cele două echipe s-au întâlnit de 71 de ori în principala competiţie internă, de 27 de ori s-au impus bucureştenii, de 19 ori au câştigat clujenii, iar alte 25 de partide s-au terminat la egalitate.