🇷🇴 România – Austria 1–0: Lecția de răbdare a lui Mircea Lucescu și momentul care a cutremurat Europa

Într-o seară rece de toamnă la București, România a trăit din nou acel sentiment rar, aproape uitat: bucuria unui final de meci care îți ridică inima din piept.
Minutul 90+5. O centrare aruncată disperat în careu. O lovitură de cap semnată Virgil Ghiță. Iar în clipa următoare, Arena Națională a explodat.

După ani de meciuri pierdute „pe final”, de scenarii frustrante și șanse ratate, România a întors soarta. A fost, în esență, o victorie de caracter — una care poartă amprenta lui Mircea Lucescu, omul care la 80 de ani a reușit să redea echipei un lucru simplu și vital: credința că nimic nu e pierdut până la ultimul fluier.

🔹 Presa din afară: șoc, respect și autocritică

În Austria, ziarele vorbesc despre un dezastru „auto-provocat”.
BILD a titrat fără ocol: „Șoc de ultim minut! Austria se prăbușește la București”.
Ralf Rangnick, antrenorul care a revoluționat mentalitatea fotbalului german, a recunoscut franc:

„A fost o prostie din partea noastră. Am pierdut concentrarea exact când nu trebuia.”

Elvețienii de la Bluewin/dpa scriu despre „furia Austriei după înfrângerea de ultim moment” și remarcă luciditatea lui Rangnick, dar și calmul veteranului Lucescu, care nu a celebrat exuberant, ci a ridicat brațele scurt — un gest de om care știe că drumul abia începe.

🔹 Mircea Lucescu, omul care a făcut timpul să pară irelevant

Când a fost numit selecționer în vara lui 2024, mulți au privit sceptic decizia.
„Prea bătrân pentru fotbalul modern”, „prea clasic pentru generația nouă”, spuneau criticii.
Dar Lucescu nu s-a apărat. A muncit în tăcere, a reconstruit relațiile din vestiar, a readus rigoarea și disciplina, iar victoria cu Austria este, poate, prima dovadă că „Il Luce” nu a venit doar să închidă un cerc, ci să mai deschidă unul.

România sa de azi nu mai este echipa care se prăbușește la primul gol primit. Este o echipă care a învățat să reziste.
O echipă care, chiar și atunci când jocul pare să se stingă, continuă să creadă.

🔹 Golul care a reaprins flacăra

Povestea s-ar putea rezuma la o simplă fază fixă. Dar pentru cei care au fost acolo, a fost mult mai mult.
Minutul 90+5. Ultima șansă.
O minge aruncată în careu, o ezitare în defensiva austriacă, o lovitură de cap Ghiță – și tot stadionul s-a ridicat ca un singur om.
Pentru o clipă, timpul a înghețat.

Golul acesta a avut ceva simbolic. A fost răsplata răbdării. A fost momentul în care o echipă care ani la rând a pierdut meciuri „pe final” a câștigat, în sfârșit, exact așa: pe final.

🔹 Europa se uită din nou spre noi

Publicația Flashscore a scris simplu:

„A last-gasp header from Virgil Ghita keeps Romania’s World Cup hopes alive.”
(O lovitură de cap în ultimele secunde menține vie speranța României la Cupa Mondială.)

Iar pe VAVEL, titlul spune tot:

„România a renăscut. Austria s-a prăbușit.”

În doar câteva minute, imaginea tricolorilor s-a schimbat. De la outsideri, au devenit din nou o echipă care inspiră respect.
Presa internațională a subliniat exact acest contrast: România a câștigat pentru că nu a renunțat. Austria a pierdut pentru că a crezut că a câștigat deja.

🔹 Mai mult decât trei puncte

Pentru Mircea Lucescu, victoria cu Austria nu e doar o statistică. Este un mesaj.
Unul adresat unui fotbal care a uitat uneori să viseze.
„Cât timp crezi, nimic nu e imposibil”, pare să fi spus bătrânul maestru, fără cuvinte, prin gesturi.

România a învins nu doar Austria.
A învins neîncrederea, cinismul și toate vocile care spuneau că nu mai putem.