Suporterii lui CSA Steaua au reclamat la UEFA pariul lui Gigi Becali de 20.000 de euro pentru calificarea FCSB-ului în play-off-ul UEFA Conference League.
Fanii CSA Steaua s-au adresat celor de la UEFA, după auto-denunțul lui Gigi Becali. Patronul de la FCSB a dezvăluit în direct că a pariat 20.000 de euro pentru calificarea FCSB-ului în play-off-ul UEFA Conference League la returul cu Nordsjaelland, scor 0-2.
Fanii CSA Steaua reclamă la UEFA pariul de 20.000 de euro al lui Becali
Gigi Becali a făcut o dezvăluire șocantă vineri seară, când a mărturisit că a pariat 20.000 de euro pe calificarea FCSB-ului în play-off-ul UEFA Conference League. În cele din urmă, pariul a fost necâștigător, deoarece Nordsjaelland s-a impus cu 2-0 și a acces în turul următor.
Asociația Steliștilor 47 nu a trecut cu vederea auto-denunțul lui Gigi Becali. Printr-o postare pe pagina de Facebook, AS47 le cere suporterilor lui CSA Steaua să reclame la UEFA gestul patronului de la FCSB.
„Din fericire la UEFA / UEFA Conference League, clubul infractorilor nu are un angajat rudă pe nume Justin (n.r. Ștefan, secretar general LPF) pentru a îi apăra. În comment aveți linkul unde îi puteți raporta”, se arată în postarea celor de la AS47.
Fanii Stelei i-au pus gând rău lui Gigi Becali după auto-denunț: „Zero toleranță pentru corupție, penali!”
La scurt timp după ce postarea celor de la AS47 a devenit publică, suporterii Stelei au atașat în secțiunea de comentarii fotografii cu dovezile care atestă că Gigi Becali a fost reclamat la UEFA.
„Cât mai multe report-uri”, „Imediat dăm!”, „Sper că se va lua poziție oficială de la club. Zero toleranță pentru corupție, penali!”, sunt câteva dintre comentariile suporterilor Stelei.
Inițial, Gigi Becali a vrut să parieze suma de 50.000 de euro pentru calificarea FCSB-ului în play-off. Din cauza unei limite impuse, patronul de la FCSB a plasat suma de 20.000 de euro pentru accederea vicecampioanei României în play-off-ul UEFA Conference League.
„De ce nu e moral să pariez pe echipa mea?”
„Am mai pierdut din 20.000, am pus și un pariu de 20.000. Eu am vorbit cu cineva și mi-a zis că e cotă 7, dacă e calificare, iei de 7 ori mai mult. I-am zis să îmi pună și mie 50.000 de la el. A dat, cutare, nu pot să pun 50.000, că nu primesc, pot să pun maxim 20.000, bine că nu a primit. Și a pus 20.000 și i-am pierdut. Nu am pariat eu.
Hai să îți spun când nu ai voie să pariezi, nu ai voie în România, că se consideră că faci aranjamente. Dar, dacă pariezi pe meciuri europene, nu e nicio problemă. Există un aranjament? Nu am voie să pariez? De ce nu e moral, să pariez pe echipa mea? Dacă pariez că pierd, atunci. Dar, dacă pariez că câștig, nu am nicio treabă.
De ce nu am voie? Nu am voie să mă distrez? Cum are orice om voie. Trebuie să luăm lucrurile logice. Ăsta este un joc. Nu e o chestiune de patimă”, a declarat Gigi Becali, la ProSport.