FCSB, aproape de transferul lui Vlad Dragomir! Gigi Becali explică de ce mutarea a picat
Vlad Dragomir (26 de ani), surpriza lui Mircea Lucescu (80 de ani) în victoria României cu Austria, scor 1-0, din preliminariile pentru Cupa Mondială 2026, s-a aflat la un pas să ajungă la FCSB.
💬 Gigi Becali: „E o poveste. L-a vrut Mihai Stoica, dar nu am putut să-l luăm”
Patronul campioanei, Gigi Becali (67 de ani), a dezvăluit că echipa sa a fost interesată de transferul lui Dragomir, însă discuțiile s-au blocat din motive financiare. Negocierile au fost purtate de Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație al clubului.
„Eu râdeam când am văzut că joacă cu Dragomir, cu Marin (n.r. Marius Marin). Dar faptul că am ținut mijlocul înseamnă că ei au jucat bine.
Mijlocul a fost al nostru. Nu au pasat nimic jucătorii de la marile echipe europene, nu au putut să paseze deloc. Înseamnă că am făcut bine ce am făcut.
(n.r. l-ați vrut pe Vlad Dragomir la FCSB?) E posibil, mi se pare că Mihai știe. Mi se pare că l-am vrut, a și negociat ceva, a vorbit ceva.
Juca în Anglia, la Arsenal. A vorbit Mihai ceva cu el, dar nu am putut să îl luăm, nu știu ce bani cereau ăia. E o poveste”,
a declarat Gigi Becali pentru fanatik.ro.
👀 Panagiotis Charalambous, fiul antrenorului Elias Charalambous, visează la FCSB
Surpriza serii de pe Arena Națională a fost și prezența lui Panagiotis Charalambous (18 ani), fiul actualului antrenor al FCSB, Elias Charalambous (45 de ani).
Panagiotis joacă fundaș stânga la Pafos, fiind chiar coleg de echipă cu Vlad Dragomir.
După victoria României, tânărul cipriot a mărturisit că își dorește ca într-o zi să fie antrenat de tatăl său la FCSB.
„A fost foarte plăcut să fiu urmărit de tatăl meu. Cel mai bun sfat a fost să mă bucur de joc.
O victorie este o victorie. Suntem puternici, cred că putem face multe lucruri.
L-am văzut pe Vlad Dragomir, a fost foarte bun la națională. Mi-aș dori ca tata să mă antreneze.
Am devenit fan FCSB de când el e acolo. Visez să joc la Steaua (FCSB)”,
a declarat Panagiotis Charalambous după meci.