De-a lungul anilor, FCSB a fost o alegere populară pentru fotbaliști, datorită faptului că Gigi Becali a fost un patron generos și a asigurat întotdeauna plata salariilor la timp.
Acest lucru i-a făcut pe fotbaliști să accepte ofertele patronului, însă unul dintre cei care au fost greu de convins a fost Arnold Garita, fostul atacant de la FC Argeș.
Arnold Garita a fost în centrul atenției lui Gigi Becali în această vară, dar cerințele financiare ale jucătorului au fost considerate prea mari, ceea ce a dus la eșecul negocierilor dintre cei doi.
Cu toate că nu s-a concretizat transferul la FCSB în această vară, Garita și-a exprimat dorința de a juca pentru echipa roș-albastră în viitor.
„FCSB este un club care îmi place foarte mult și sper să joc acolo într-o zi. Nu am putut ajunge acolo în vara acestui an, dar asta e viața. Acum, sunt foarte fericit că am semnat cu Al-Faisaly, pentru că este și o echipă mare în Arabia Saudită”, a spus Arnold Garita, pentru digispLa aproape 5 luni de la eșuarea negocierilor cu Gigi Becali, Arnold Garita a discutat despre patronul din Pipera. Jucătorul a evidențiat presiunea exercitată de acesta și consideră că este o provocare dificilă să te afirmi la vicecampioana României.
La aproape 5 luni de la eșuarea negocierilor cu Gigi Becali, Arnold Garita a discutat despre patronul din Pipera. Jucătorul a evidențiat presiunea exercitată de acesta și consideră că este o provocare dificilă să te afirmi la vicecampioana României.
„Nu-l cunosc bine pe domnul Gigi Becali ca să spun o părere despre el, dar, din câte văd, este o persoană care spune ce gândește și care îmi place că nu se ascunde în spatele cuvintelor când are ceva de spus.
El spune totul și asta îmi place. Cu toate acestea, cred că nu este ușor pentru jucătorii din echipă să fie relaxați, pentru că știu mereu că patronul este foarte strict și foarte critic.
E greu să ai o minte foarte puternică pentru a juca la FCSB sub conducerea lui Gigi Becali și cred că toți jucătorii care sunt în acest club au o mentalitate puternică, incredibilă. Dacă poți să faci față relației cu Becali, atunci poți juca în toate cluburile din lume pentru că mental vei fi pregătit”, a spus Garita, pentru digisport.ro.
”Garita, am discutat cu el prin impresar, a făcut figuri, a cerut mulți bani. La revedere, nu mă mai interesează. Am încheiat”, spunea Becali, în iunie 2023, la Fotbal Club.