După plecarea lui Nicolae Dică, FCSB a reușit să urce până pe locul 3 în campionat.
Istvan Kovacs va conduce derby-ul dintre FCSB și CFR Cluj, din etapa a 20-a a Superligii.
Istvan Kocavs (38 ani) nu a fost la centru la niciun meci de la Campionatul Mondial din Qatar. În schimb, românul a fost al patrulea arbitru la 8 jocuri de la turneul final: Uruguay – Coreea de Sud 0-0, Argentina – Mexic 2-0, Spania – Germania 1-1, Ecuador – Senegal 1-2, Arabia Saudită – Mexic 1-2, Croaţia – Belgia 0-0 şi Portugalia – Elveţia 6-1.
După aventura de la Campionatul Mondial, Istvan Kovacs a fost delegat la derby-ul FCSB – CFR Cluj, de pe 15 decembrie, de la 20:00
Cristi Balaj, despre delegarea lui Istvan Kovacs la FCSB – CFR Cluj
Cristi Balaj (51 ani), președintele celor de la CFR Cluj și fost arbitru internațional, este convins că delegarea lui Istvan Kovacs este cea mai bună alegere.
„Este arbitrul cel mai valoros pe care îl avem în acest moment. Sunt convins că arbitrajul va fi pe măsura valorii lui. Kovacs a fost chemat la Cupa Mondială ca arbitru de rezervă.
Este un arbitru pe care ei se vor baza în viitor. Vârsta îi permite, cred că va putea să arbitreze la alte Campionate Europene și Mondiale. Să ajungi chiar și arbitru de rezervă la Cupa Mondială este o onoare și îl felicit pentru asta”, a declarat Cristi Balaj la Ora Exactă în Sport, pe PRO Arena.
Câți bani a câștigat Istvan Kovacs la Campionatul Mondial din Qatar
Conform baremului FIFA, Istvan Kovacs a primit 2.500 de dolari pentru fiecare delegare la meciurile din grupele Campionatului Mondial. Pe lângă cei 20.000 de euro, „centralul” din Carei a beneficiati și de 70.000 de euro, pentru că a fost selectat să participe la turneul final din Qatar.
În total, în urma exeprienței de la Campionatul Mondial, Istvan Kovacs a fost recompensat de către FIFA cu 90.000 de dolari.
Numai mie nu îmi inspiră încredere acest arbitru? O fi el ce mai bun din România, dar nu știu de ce am o repulsie mare față de el.
Orice ar fi, FCSB trebuie să câștige duelul cu CFR.