Farul a pierdut pe teren propriu în fața FCSB-ului, scor 0-1, în ultimul meci al etapei a doua din play-off-ul SuperLigii. În celelalte partide ale rundei, Sepsi și CFR Cluj au încheiat la egalitate, 1-1, iar Universitatea Craiova a învins Rapid, 2-1. Singurul gol al meciului de la Ovidiu a fost marcat de Adrian Șut, în minutul 82, după un corner executat de Florinel Coman. Cu acest succes, FCSB s-a distanțat la 7 puncte de ocupanta locului secund, Universitatea Craiova, și la 10 puncte de CFR Cluj și Rapid.
Echipa roș-albastră și-a consolidat poziția în lupta pentru titlu, în special că este singura din play-off care nu a primit bonusul de puncte după încheierea sezonului regulat, primul criteriu de departajare în cazul egalității de puncte.
Următoarea rundă ar putea fi crucială în cursa pentru campionat. Duminică, 7 aprilie, de la ora 20:30, în direct pe Digi Sport 1, FCSB va juca împotriva Universității Craiova. O victorie a bucureștenilor ar mări diferența la 10 puncte între primele două clasate, iar echipa lui Elias Charalambous ar putea fi ajunsă doar printr-un miracol.
Pe de altă parte, dacă oltenii ar câștiga pe Arena Națională, ar reduce distanța la doar 4 puncte față de lider, iar campionatul ar fi deschis din nou.
Clasamentul play-off-ului
- 1. FCSB – 38 de puncte
- 2. Universitatea Craiova – 31 de puncte (A beneficiat de rotunjire)
- 3. CFR Cluj – 28 de puncte (A beneficiat de rotunjire)
- 4. Rapid – 28 de puncte (A beneficiat de rotunjire)
- 5. Farul – 25 de puncte (A beneficiat de rotunjire)
- 6. Sepsi – 23 de puncte (A beneficiat de rotunjire)
Programul etapei a treia din play-off
- Sepsi – Farul, vineri, 20:30, Digi Sport 1
- Rapid – CFR Cluj, sâmbătă, 20:30, Digi Sport 1
- FCSB – Universitatea Craiova, duminică, 20:30, Digi Sport 1