FCSB a obținut o victorie importantă în fața celor de la Oțelul Galați, scor 1-0, la debutul lui Laurențiu Reghecampf în cel de-al treilea mandat pe banca roș-albaștrilor. Succesul bucureștenilor a atras atenția și presei internaționale, însă motivul principal a fost unul inedit: duelul dintre doi frați gemeni, Joao Paulo și Joao Paulino.
Cei doi fotbaliști originari din Capul Verde au fost adversari pe Arena Națională, după ce au început partida pe banca de rezerve. Joao Paulo a intrat pe teren în minutul 56 pentru FCSB, în timp ce fratele său, legitimat la Oțelul Galați, a fost introdus în minutul 81.
Publicația Kriol Fut, dedicată fotbalului din Capul Verde, a remarcat momentul și a prezentat confruntarea drept un duel special între cei doi frați.
„DUELUL GEMENILOR ÎN ROMÂNIA! Joao Paulo îl învinge pe Joao Paulino.
În etapa a 11-a a Superligii României, FCSB (cu mijlocașul Joao Paulo) a învins Oțelul Galați (cu geamănul Joao Paulino), câștigând la o diferență mică (1-0).
Ambii frați gemeni au început meciul pe bancă, dar au fost introduși pe teren pe parcursul meciului. De asemenea, de remarcat faptul că pentru Oțelul Galați a jucat și atacantul internațional capverdian Patrick Fernandes, care a fost titular și a jucat toate cele 90 de minute”, a transmis Kriol Fut.
Gigi Becali a refuzat două milioane de euro pentru Joao Paulo
Joao Paulo a devenit un jucător important pentru FCSB, iar Gigi Becali a dezvăluit că a avut pe masă o ofertă consistentă pentru mijlocașul în vârstă de 28 de ani. Patronul roș-albaștrilor a refuzat însă două milioane de euro, considerând că echipa nu își permite să piardă un fotbalist de care are nevoie în acest moment.
Becali a explicat că situația sportivă a formației este atât de delicată încât nu mai pune banii pe primul loc atunci când vine vorba despre plecarea unui jucător important.
„Am avut ofertă de două milioane de euro pe el acum o lună. Din străinătate, două milioane. Suma e bună, dar sunt praf. Să mă fac şi pulbere? E o situaţie atât de delicată încât nu mai iei în calcul banii”, a declarat Gigi Becali.
Mijlocașul din Capul Verde a ajuns la FCSB în februarie 2026, după ce evoluase la Oțelul Galați. Potrivit informațiilor publicate de Sport.ro, campioana României a plătit aproximativ 600.000 de euro pentru transferul său.
Reghecampf a început cu dreptul noul mandat
Victoria cu Oțelul a pus capăt seriei de rezultate negative a roș-albaștrilor și i-a oferit lui Laurențiu Reghecampf un debut cu dreptul. Unicul gol al partidei a fost marcat de Alexandru Stoian, în minutul 65, la doar câteva minute după ce atacantul fusese introdus pe teren.
FCSB a beneficiat și de superioritate numerică, după eliminarea lui Habib Sylla în minutul 54. Chiar dacă succesul a fost unul la limită, cele trei puncte pot reprezenta un început important pentru echipa bucureșteană în încercarea de a reveni în lupta pentru primele locuri din SuperLiga.