FCSB, motiv de bucurie înainte de meciul cu Universitatea Craiova

Universitatea Craiova și FCSB, duel de foc pe ”Ion Oblemenco”!
Duminică seară, stadionul ”Ion Oblemenco” găzduiește un nou episod din rivalitatea dintre Universitatea Craiova și FCSB, în cadrul etapei a 4-a din play-off-ul SuperLigii României. Meciul va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe Sport.ro și pe Facebook Sport.ro.

Absență importantă la Craiova! Ilie Dumitrescu: „Păcat că a fost eliminat”
Fostul mare internațional român, Ilie Dumitrescu, a evidențiat un avantaj pentru FCSB înaintea partidei: suspendarea brazilianului Alisson Safira, eliminat în meciul pierdut cu 2-0 de Craiova în fața celor de la CFR Cluj.

„(n.r. Safira, absent) Da. Este un jucător care s-a adaptat rapid și care se completează foarte bine cu Mitriță, cu Bairam, cu Lyes Houri, cu Anzor. Un jucător care intră foarte bine în combinații. Exact pe profilul acestui nucleu de la Craiova.
Acum va juca cu Lukic. El e alt profil, nu are nicio legătură cu Safira. E combativ, un nouă, un pivot, un punct de sprijin, dar nu are aceeași eficiență în combinații ca Safira.
Păcat că a luat două cartonașe galbene și a fost eliminat”
, a declarat Ilie Dumitrescu la DigiSport.

„Este o finală pentru Craiova”
Analistul TV este de părere că meciul cu FCSB este unul decisiv pentru Craiova în lupta pentru titlu, având în vedere diferența de puncte dintre cele două echipe.

„Dacă FCSB câștigă și se distanțează la șase puncte (n.r. de Universitatea Craiova)… Cinci puncte în play-off… Enorm! O astfel de diferență conferă un avantaj uriaș.
Este meciul care ar demonstra că această echipă, după un parcurs foarte bun cu Mirel Rădoi, se poate bate la titlu. Sau asta e limita ei în exprimare. În partea asta superioară a clasamentului.
Eu cred că pentru Craiova este o finală. Ca să rămâi în joc pentru titlu”
, a mai punctat Dumitrescu.

Lasă un comentariu